Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică hotărârea în cauza Litschauer c. Moldovei, cererea nr. 25092/15. Reclamantul s-a plâns, în special, că a fost plasat în detenție în lipsa unei suspiciuni rezonabile că a comis o infracțiune și că detenția sa a fost ilegală în temeiul dreptului intern, precum și că detenția sa nu s-a bazat pe motive relevante și suficiente. Curtea a constatat violarea Articolului 5 § 1 (detenția ilegală) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a obligat Republica Moldova să-i achite reclamantului suma de 10.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral, precum și costuri și cheltuieli, transmite lhr.md.

Circumstanțele cauzei

Reclamantul, Martin Litschauer, de naționalitate austriac s-a născut în 1979 și locuiește în Chișinău.

La momentul evenimentelor, reclamantul era proprietarul unei companii, înființată în Moldova, care desfășura o activitate erotică de videochat la Chișinău. Ea a angajat modele tinere de sex feminin care realizau video erotice prin intermediul camerei web clienților din afara Moldovei în schimbul unei plăți.

La 3 martie 2015, reclamantul a fost arestat și învinuit de proxenetism.

La 7 martie 2015, la demersul procurorului, Judecătoria Centru a dispus ca reclamantul să fie plasat în arest preventiv pentru o perioadă de treizeci de zile. Reclamantul a atacat încheierea și a susținut că detenția sa nu s-a bazat pe o suspiciune rezonabilă că a comis o infracțiune. El a susținut că nu poate fi acuzat de proxenetism, deoarece modelele feminine folosite de el nu fuseseră implicate în prostituție. El a susținut că procurorul și instanța care a dispus arestarea sa au aplicat o interpretare extinsă a dispozițiilor Codului penal privind infracțiunea de proxenetism. El a susținut, de asemenea, că jurisprudența existentă a instanțelor naționale nu conținea nimic care să permită asimilarea activității erotice de video chat-uri cu prostituția și proxenetismul. De asemenea, reclamantul a susținut că nu au existat motive relevante și suficiente pentru a fi plasat în arest.

La 16 martie 2015, Curtea de Apel Chișinău a respins recursul reclamantului și a afirmat că existau motive să se creadă că reclamantul ar putea să se ascundă sau să intervină în anchetă. Instanța nu a răspuns la argumentul reclamantului referitor la lipsa de suspiciune rezonabilă și la pretinsa interpretare extensivă a legii penale.

La 31 martie 2015, Judecătoria Centru a admis demersul procurorului și a prelungit detenția reclamantului pentru încă treizeci de zile. Reclamantul a depus recurs, invocând aceleași motive ca și prima dată. Cu toate acestea, Curtea de Apel a respins recursul său la 7 aprilie 2015.

La o dată nespecificată, reclamantul a depus o cerere habeas corpus, care a fost admisă de Judecătoria Centru la 27 aprilie 2015; reclamantul fiind eliberat din detenție.

În cursul procedurilor, reclamantul a explicat că, înainte de a începe activitatea de videochat, el a consultat un avocat pentru a se asigura că o asemenea activitate era legală în Moldova și că a fost asigurat că nu contravine legislaţiei. El a susținut, de asemenea, că a văzut numeroase afaceri similare în Chișinău, care i-au întărit credința că o asemenea activitate nu era ilegală.

La 30 decembrie 2016, Judecătoria Centru l-a găsit pe reclamant vinovat de învinuirile aduse, dar a dispus încetarea procesului penal împotriva acestuia în baza unei legi a amnistie. Una dintre condițiile pentru aplicarea legii amnistiei era ca reclamantul să-și recunoască vina și să-și exprime căința. Reclamantul nu a depus apel împotriva acestei decizii.

La soluționarea cauzei, instanța a solicitat un aviz din partea Agenției de Stat pentru Protecția Moralității cu privire la faptul dacă faptele comise de modelele feminine angajate de reclamant pot fi calificate drept prostituție și, prin urmare, dacă activitatea reclamantului ar putea fi calificată ca proxenetism. Avizul Agenției din 21 octombrie 2015, care a fost elementul-cheie în condamnarea reclamantului și utilizat ulterior în alte cazuri similare, stipula că acțiunile modelelor feminine angajate de reclamant ar putea fi considerate acte de prostituție, deoarece clienții lor ar fi putut obține satisfacție sexuală ca rezultat al activităţii modelelor și pentru că modelele au fost plătite pentru aceste activităţi. Astfel, faptul că reclamantul a obținut venituri din activitatea de mai sus ar putea fi considerat drept proxenetism.

Reclamantul s-a plâns, în conformitate cu Articolul 5 §§ 1 și 3 din Convenție, că detenția sa între 3 martie și 27 aprilie 2015 a fost ilegală și/sau nu s-a bazat pe o suspiciune rezonabilă că a săvârșit o infracțiune sau pe motive relevante și suficiente.

Decizia Curții

Curtea a constatat, cu 5 voturi la 2, că detenția reclamantului a fost ilegală, contrar Articolului 5 § 1 din Convenție, notând că reclamantul a fost deținut pentru 45 de zile fiind suspectat de comiterea infracțiunii de proxenetism. Curtea a examinat în primul rând dacă acțiunile imputate acestuia cad sub noțiunea de infracțiune care să fie suficient de accesibilă și previzibilă.

Argumentul principal al apărării reclamantul în cadrul procedurilor de eliberare a mandatului de arest și procedurilor ulterioare a fost că el nu poate fi tras la răspundere pentru proxenetism deoarece modelele de video-chat angajate de acesta nu erau antrenate în prostituție. Dezbaterile principale în procedurile penale, astfel, au vizat chestiunea dacă vânzarea show-urilor erotice prin internet poate constitui prostituție în sensul Articolului 89 din Codul contravențional. Instanțele judecătorești care au examinat arestarea reclamantului nu au considerat necesar de a exprima o opinie în acest sens și l-au trecut sub tăcere.

Nu a fost disputat de părți că legislația națională nu conținea o definiție a prostituției și că nu conținea prevederi referitoare la show-urile de videochat erotice. A fost totuși argumentul Guvernului precum că consecințele comportamentului reclamantului au fost previzibile în virtutea practicii judiciare naționale.

Curtea a examinat practica judiciară națională relevantă și a notat primul caz similar celui din speță fiind Briscoe și Zagnițco, care s-a finalizat cu o hotărâre a Judecătoriei Centru din 18 iunie 2015, după câteva luni după finalizarea procedurilor din prezenta speță. În acel caz, instanța a considerat că vânzarea performanțelor erotice prin videochat prin internet nu poate fi considerată prostituție or nu există contact sexual dintre modele și clienți. Hotărârea respectivă a fost anulată de Curtea de Apel Chișinău, în baza interpretării diferite a noțiunii de contact sexual și prostituției date de Agenția de Stat pentru Protecția Moralității, decizie menținută de Curtea Supremă de Justiție.

În cauza Isachi, prin hotărârea Judecătoriei Ciocana din 14 iulie 2015 a fost adoptată o abordare similară în interpretarea noțiunii de prostituție, achitând persoana inculpată. Soluția respectivă a fost inversată de către Curtea de Apel Chișinău. Ambele decizii au fost adoptate după finalizarea procedurilor de arestare a reclamantului.

Dezbaterile privind interpretarea noțiunii de prostituție par să fie în derulare, având în vedere intervenția Curții Constituționale, decizia din 19 aprilie 2018, care a exprimat o opinie diferită, potrivit căreia, în absența contactului fizic, performanțele videochatului erotic nu pot fi considerate ca prostituție.

În lumina considerentelor de mai sus, Curtea a notat în primul rând că faptele din prezenta speță predatează practica judiciară invocată de Guvern în susținerea poziției sale. În al doilea rând, se pare că chestiunea dacă performanțele videochatului erotic constituie contacte sexuale și astfel este prostituție în sensul contravențional sunt încă dezbătute. În aceste circumstanțe, Curtea a concluzionat că prevederile legale relevante nu oferă ghidare suficientă și nu sunt formulate cu un grad de precizie impus de Convenție pentru a satisface cerința „legalității” stabilită de Convenție. Corespunzător reclamantul nu putea în mod rezonabil să prevadă, chiar și cu o asistență juridică adecvată consecințele conduitei sale. Astfel, Curtea a concluzionat că detenția reclamantului nu a fost legală și astfel a avut loc violarea Articolului 5 § 1 din Convenție.

Curtea a considerat că nu este necesar de a examina separat restul cererii reclamantului, privind lipsa unei bănuieli rezonabile și lipsa motivelor suficiente și relevante ce ar justifica detenția reclamantului.

Reclamantul a solicitat 15.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral şi 2000 de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Curtea i-a acordat 8000 de euro cu titlu de prejudiciu moral şi 2000 de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •