Ce conţine acordul Guvernului Theresa May pe tema Brexit

Autor: , in Economic / 16 noiembrie, 2018, 16:36

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale, potrivit Mediafax.

„În sfârşit, Theresa May a ajuns la un acord cu Bruxellesul privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, un fapt care ne aminteşte ce a spus Winston Churchill despre democraţie – cea mai proastă formă de guvernare, în afară de toate celelalte”, comentează publicaţia The Wall Street Journal într-un editorial intitulat „Cel mai bun acord Brexit prost / Tratatul de retragere din UE negociat de Theresa May este slab, dar este singura propunere”.

În cazul în care planul aprobat de Guvernul Theresa May va trece de Parlamentul britanic, acordul va intra în procesul de ratificare, iar negocierile se vor axa pe relaţiile bilaterale post-Brexit.

„Cele mai multe detalii ale planului nu sunt controversate. Acestea includ prevederi privind statutul cetăţenilor UE în Marea Britanie şi al britanicilor din spaţiul comunitar, precum şi despre fondurile cu care Londra va contribui la bugetul UE conform angajamentelor asumate înaintea referendumului din 2016”, subliniază WSJ.

„Controversele se referă la acordul comercial pe care Bruxellesul l-a cerut pentru evitarea reinstituirii controalelor la frontiera dintre Irlanda de Nord, parte a Marii Britanii, şi Irlanda, care rămâne în UE. Theresa May a acceptat ca Marea Britanie să rămână în uniunea vamală comunitară dacă nu va fi semnat un alt tratat comercial. Marea Britanie va accepta unele reglementări UE, iar prevederile economice ar putea ajunge să difere între Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii”, subliniază WSJ, observând că lideri conservatori pro-Brexit precum Boris Johnson au dreptate să critice acordul şi să îl catalogheze „specific unui stat vasal”, în contextul în care aranjamentul limitează abilitatea Marii Britanii de a negocia acorduri comerciale terţe înaintea aranjamentelor cu Bruxellesul.

„Dar acesta este cea mai bună şi în prezent singura opţiune disponibilă. Reinstituirea frontierei în Irlanda de Nord, care ar fi necesară în lipsa acordului de retragere, ar anula angajamentele asumate de Marea Britanie în cadrul Acordului de Pace din 1998, cu riscul reizbucnirii violenţelor între facţiuni rivale. Marea Britanie a refuzat şi propunerea Bruxellesului de creare a unui nou aranjament vamal între Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii, deşi acesta ar fi logic din punct de vedere economic”, notează WSJ.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X