Adoptată cu o largă majoritate de voturi (386 pro, vesus 186 abțineri și 76 contra), moțiunea cu privire la evaluarea gradului de implementare a principalelor angajamente ale Republicii Moldova în cadrul Acordului de Asociere reprezintă o notă proastă actualei guvernări. Rezoluția Parlamentului European din 14 noiembrie, 2018, aduce prin limbaj și construcție elementele unei politici de echilibrare a cursului Uniunii Europene față de RM. Rezoluția este semnificativă sub mai multe aspecte. Ea stabilește una din sursele centrale a probelemelor din ultima vreme în RM și acestea sunt legate de influența excesivă a grupurilor oligarhice asupra statului și economiei. În privința acestora, autorii Rezoluției invocă necesitatea unei politici de sancțiuni personale. Accentele noi apărute în dosarul relațiilor UE cu RM merită o atenție sporită. S-au auzit voci că UE nu are curajul să aplice nici un fel de sancțiuni. Că și anterior, deciziile UE de a adera la pachetul de sancțiuni internaționale contra oligarhilor și oficialilor ruși s-a făcut sub presiune a SUA și că eșecul acestei politici face inutilă aplicarea lor față de state partener, cum este RM. Mai mult, o politică mai categorică față de oligarhi moldoveni ar arunca RM în brațele Rusiei, după cum s-au exprimat anumiți prieteni de-ai PD. Să examinăm în continuare probabilitatea și efectele unor posibile sancțiuni personaliate asupra procesului politic din RM.

Unu. Comisarul Johannes Hahn vorbește de o ”recalibrare” a relațiilor UE, susținând că nu înțelege când oficialii moldoveni sunt sinceri și onești vorbind despre opțiunile lor europene și când faptele lor infirmă orice poziții.

Într-o emisiune din 16.11.2018, la PRO-TV, Prim-Ministrul Pavel Filip a pretins că nu acceptă termenul de ”stat capturat” pentru că lumea nu-i arestată pe stradă de către oameni înarmați (în RM), iar anumite posturi de televiziuni se bucură de libertate. Poate de prea multă, în opinia unor lideri ai PD.

Între timp, RM a pierdut 48 de poziții în clasamentul libertății de expresie, efectuat de Reporters sans Frontiers în 2018. Alegerile locale din iunie 2018 au fost anulate prin decizii judecătorești abuzive, iar Codul Electoral a fost amendat contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția și OSCE/CoE.

Au fost demiși judecători cu viziuni independente, fiind promovați în funcții judecători cu lungi caziere de fapte infracționale și venituri ilicite. Există o lungă serie de derapaje nedemocratice în RM. Rezoluția susține că autoritățile RM ”nu răspund îngrijorărilor exprimate” de către raportorii Parlamentului și Consiliului European, și nu rețin nici un fel de progrese în privința dosarelor mari: investigrea fraudei bancare, lupta contra corupției la nivel înalt și nevoia de a asigura condiții necesare și suficiente pentru ca viitoarele alegeri să fie libere și corecte.

Doi. Rezoluția constată riscuri sporite de spălare a banilor în RM, prin adoptarea pripită, în iulie 2018, a unui pachet de reforme fiscale, cu regim de amnistie care ar putea legaliza activele dobândite în mod ilicit. Raportul pus la baza Rezoluției constată că RM este un stat ”problemă”, poate chiar un stat bolnav al Parteneriatului Estic (PaE), ceea ce se exprimă printr-o rapidă degradare a procesului politic și declinul abrupt al celor mai relevanți indicatori democratici: libertatea presei, independența justiției, respectul pentru libertățile civile și drepturile omului, recunoașterea și practicarea autonomiei locală, protejarea minorităților).

Referințele explicite la oligarhii din RM conduc la concluzia logică că cea mai importantă amenințare de tip hibrid pe drumul spre consolidarea indepedenței, suveranității, democrației și prosperității ține de puterea oligarhilor aflați la putere. Sistemele lor de colectare a rentelor și de cumpărare a loialităților servește acestor oligarhi drept instrument de capturare a statului și atribuțiilor sale suverane. Susținătorii Rezoluției notează că ancheta inițiată pe investigarea fraudelor bancare este ineficientă și că strategia de recuperare a activelor este insuficientă, subliniind că instanțele din RM ar trebui să examineze cu promptitudine, în cadrul unor audieri publice cazurile aflate în curs de judecare, în special cazul lui Ilan Șor, căruia i-ar putea fi aplicate și sancțiuni.

Trei. Parlamentul European sugerează aplicarea unor sancțiuni personale față de cei implicați în fraudele bancare din RM, dar și a facilitării operațiunilor de spălare a banilor, estimați la cca 30 mlrd $, iar probabilitatea acestei acțiuni este mai mare ca niciodată.

Dacă sursa problemelor din RM o reprezintă ”concentrarea excesivă a puterii de către un grup oligarhic limitat numeric” atunci și rezolvarea sa ar trebuie să se producă exact prin difuzarea și macerarea acestei puteri anti-democratice, oligarhice, singurul remediu prin care ar putea avea loc acest fenomen ține de relaxarea considerabilă a vieții politice și re-punerea în funcțiune a statului de drept în RM. UE știe exact ce fel de mecanisme i-ar putea folosi cel mai mult în acest scop pentru a disloca rezistența unui actor dominant cu instincte autoritare.

Și în trecut, UE a aplicat politici de sancțiuni personalizate contra unor gurpuri de oficiali și oligarhi care au săvârșit infracțiuni și abuzuri grave. Un exemplu sunt și sancțiunile aplicate în raport cu anumiți politicieni și oligarhi ruși după anexarea Crimeii. Astfel, UE a inclus pe listele internaționale de sancțiuni 155 cetățeni ruși și 44 de companii, legate de statul rus, ca măsură de penalizare pentru acțiuni care au afectat integritatea, suveranitatea și independența Ucrainei. Printre cei sancționați s-au numărat – Arkady Rotenberg, Igor Kesaev, Semyion MOgilevich, Franz Lintsevich, Alexander Babakov, Alexander Katunin – persoane din grupul de prieteni ai Președintelui V.Putin. La rândul său, SUA a adăugat politicieni și businessmani ucraneni, Dmitry Firtash, Constantin Grigorișin, Iuri Ivaniușcenko, Alexander Klimenko, Victor Medvedcuk, Ramza Țițulaev care au participat la activități de fraudare a proprietăților și băncilor din Ucraina.

Administrația SUA a mai întrodus o listă formată din 24 oligarhi ruși și 14 companii rusești pe listele de sancțiuni internaționale, inclusiv importantul miliardar rus, Oleg Deripaska, proprietarul holdingului Rusal, un apropiat al Președintelui V.Putin și una din cele mai importante companii din industria aluminiumului pe plan global. Sancțiunile impuse de SUA în privința politicienilor ruși au vizat ostracizarea lui Putin și a grupului de oligarhi protejați de el, care dețin pozții dominante în sectorul energetic și complexul militar – industrial.

Patru. Sancțiunile reprezintă un fenomen complex care evoluează constant. Potrivit lui Daniel Fried, responsabil în perioada Administrației Obama de politicile de sancțiuni internaționale, sancțiunile se întemeiază pe forța răspunsului asimetric – ”atunci când Kremlinul atacă o țintă occidentală trebuie să știe că-l va costa”.

Ca răspuns la atacurile cibernetice și tentativele de influențare a alegerilor, Congresul a adoptat sancțiuni care-au vizat industria extractoare de hidrocarburi, instituțiile financiare și politicienii din eșaloanele de vârf ale Kremlinului. Sancțiunile au mobilizat o investigare comprehensivă a surselor de venituri, proprietățile din străinătate și modul în care anumite elite rusești își folosesc averile uriașe pentru a-și ține familiile, afacerile și conturile personale, înafara Rusiei, de regulă, în diverse capitale ale lumii occidentale.

Într-un discurs susținut la Atlantic Council, fostul Consilier pentru Securitate Națională al Casei Albe H.R.McMaster definea obiectivul central al politicii externe rusești drept îndreptat spre ”slăbirea guvernelor occidentale”, folosindu-se de războaie de tip hibrid, o formă complexă de agresiune întemeiată pe asalturi politice, economice, informaționale și digitale contra unor state suverane. Se știe că sancțiunile sunt mai eficiente când nu sunt așteptate.

Parafrazându-l pe McMaster, unul din eminenții teoreticieni ai monografiei ”Dereliction of Duty”, în care acesta examina eșecurile războiului idn Vietnam, am putea afirma că Rusia își atinge scopurile în Europa de Est prin stimularea nostalgiilor pentru modelul ”mâini de fier”, a ”democrației suverane”, activând sau formând rețele loiale de politicieni și antreprenori pentru care abuzul de putere și politica reprezintă sinonime absolute. Din perspectiva lor, nu există resurse care să nu merite a fi folosite pentru a păstra puterea în stat și orice mijloc este legitim câtă vreme servește obiectivului de a păstra puterea.

Cinci. Cineva ar putea să se întrebe ce relevanță au discuțiile despre sancțiuni într-un context în care puterea va fi supusă oricum votului popular (alegerile din 24 februarie, 2019)? Și la ce ne-ar servi așezarea oligarhilor din RM în aceiași coloană a oligarhilor ruși, supuși listelor de sancțiuni agreate de UE, și posibil și SUA. Răspunsul se află la suprafață. Infracțiunile bancare au fost facilitate prin decizii ale unor antreprenori politici și este timpul ca ei să răspundă pentru faptele comise.

Exportul de influență coruptibilă și eroziunea prin corupție a societății reprezintă un element central al noilor războaie hibrid dezvoltate în Europa de Est de statul rus, iar transferurile aresive de resurse dubioase (laundromat) a însemnat doar unul dintre componentele acestei influențe. Rusia nu ar fi atât de puternică însă dacă nu și-ar întări influența prin multitudinea de locotenenți locali (proxies), recrutați în special din mediul cu interese de îmbogățire rapidă. Concentrarea excesivă a puterii în mâinile unui grup oligarhic este sinonim cu abuzul de putere. Folosirea resurselor administrative controlate de PD pentru a impune un regim ”al democrației suverane” este egal cu o ”anexare extrateritorială a teritoriului RM” de către Rusia.

Democrațiile emergente sunt adeseori mult prea slabe pentru a se apăra de atacurile sistematice și bine organizate din partea unor grupuri oligarhice, mai ales când acestea sunt doar interfețe pentru grupuri mult mai influente din fostul bloc sovietic. Referința la conceptul rusesc al ”democrației suverane” a revenit tot mai frecvent în discursul public ale celor trei partide-surori: PD-PPEM+PSRM. Sancțiunile produc efecte de desolidarizare de liderii care atrag riscuri prea mari penru bunăstarea celor mai apropiați de ei.

O politică de sancțiuni ar întroduce schimbări esențiale (game-changer effects) în procesul politic din RM. Moțiunea adoptată de Parlamentul European face nu doar face o referință abstractă la existența unor ”grupuri de oligarhi”, dar chiar numește oligarhul ce poartă vina demolării statului de drept și a mecaismelor constituționale de separație a puterilor și pluralism politic, și acesta este Vlad Plahotniuc, solicitând aplicarea unor sancțiuni personale contra celor care, cum menționat și Siegfried Mureșan, au devenit o problemă în sine la implementarea Acordului de Asociere UE-RM, și nu un factor pozitiv al bunei guvernări.

Aluzia nu este nici soft și nici prea academică, după cum au interpretat-o trollii holdingului, ea prevestește ceva.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here