Oxana Domenti a prezentat scrisorile de acreditare la Oficiul ONU de la Geneva

Autor: , in Social / 20 noiembrie, 2018, 19:41

Noua Reprezentantă Permanentă a Republicii Moldova pe lângă Oficiul ONU și alte organizații internaționale cu sediul la Geneva, Ambasadoarea Oxana Domenti, a prezentat scrisorile de acreditare directorului general al Oficiul ONU de la Geneva, Michael Møller.

Conform unui comunicat emis de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), ceremonia oficială de acreditare a fost urmată de un schimb de opinii între cei doi oficiali pe marginea cooperării dintre Republica Moldova și Organizația Națiunilor Unite. Cei doi oficiali au convenit să continue parteneriatul în promovarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD), utilizând în acest sens platforma Laboratorului ODD bazat în Geneva.

În cadrul dialogului a fost menționată contribuția voluntară a Republicii Moldova pentru Planul strategic de conservare a patrimoniului Oficiului ONU de la Geneva, efectuată în anul 2017 cu ocazia celebrării unui sfert de secol de la aderarea Republicii Moldova la ONU.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X