Sursă foto: moldova.md

Deși înregistrarea prealabilă a fost inițiată din 31 mai, în prezent, doar circa 3200 de alegători aflați în afara țării au utilizat platforma. Cetățenii Republicii Moldova aflați în străinătate sunt îndemnați să se înregistreze, astfel încât să fie deschise suficiente secții de votare.

Potrivit președintei Comisiei Electorale Centrale (CEC), Alina Russu, pe lângă participarea de la ultimul scrutin sau datele statistice despre câți cetățeni sunt peste hotare, obținute de către misiunile diplomatice, consulare de la statele de reședință sau alte statistici, un criteriu necesar privind decizia despre câte secții de votare să fie deschise peste hotare este numărul de înregistrări prealabile.

„Este foarte regretabil că cetățenii noștri nu folosesc această platformă, pentru că dacă și cifra ar fi mult mai înaltă, eu cred că și decizia Guvernului, care trebuie să fie adoptată cu 35 de zile până la constituirea secțiilor de votare, ar fi mai realistă față de situația care este peste hotare, pentru că, dacă mă întrebați la momentul de față câte secții de votare vom avea peste hotare, eu nu pot să vă răspund, pentru că decizia o adoptă Guvernul cel târziu cu 35 de zile până la alegeri și în baza numărului de secții de votare adoptat de către Guvern, Comisia Electorală Centrală organizează alegeri. Ca să punem pe masa Guvernului cât mai multe cifre și date, ar fi necesară și această înregistrare prealabilă”, a declarat Alina Russu în cadrul unui interviu acordat pentru Radio Europa Liberă, lansând și un îndemn în acest sens: „rog cetățenii să realizeze înregistrarea prealabilă”.

Vă puteți înregistra prealabil AICI.

Citește și: Câți bani vom cheltui pentru alegerile din 2019

La ultimele alegeri, mai mulți moldoveni din diasporă au stat la coadă la secțiile de votare, dar nu le-au ajuns buletine.

Alegătorii din afara țării vor putea vota cu pașaportul moldovenesc valabil. Scrutinul parlamentar va avea loc la 24 februarie 2019, în baza sistemului electoral mixt, 51 de deputați urmând să fie aleși pe circumscripții uninominale, iar 50 – pe liste de partid. Pentru diasporă au fost stabilite trei circumscripții uninominale.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here