(INFOGRAFIC) Justiție egală, dar nu pentru toți: Cum este aplicată legea în dosarele Filat, Platon și Șor

Autor: , in Politic / 3 decembrie, 2018, 17:09

Reprezentanții Centrului de Resurse Juridice (CRJ) declară că justiția din Republica Moldova este selectivă. Concluzia vine după analiza a 3 dosare de corupție de rezonanță – cazurile lui Vlad Filat, Veaceslav Platon și Ilan Șor.

Astfel, dacă primii doi își ispășesc pedepsele în închisoare, cel de-al treilea figurant în dosar își exercită mandatul de primar al orașului Orhei, iar judecătorii i-au permis să călătorească de mai multe ori peste hotarele țării.

Dacă în cazul lui Filat, oamenii legii au avut nevoie de 13 luni până la hotărârea definitivă în dosar, iar în cazul lui Platon 17 luni până la hotărârea definitivă, primul dosar în care figurează Șor nu a fost trimis în instanța de judecată, deși sunt mai bine de 43 de luni de la pornirea cauzei penale, iar cel de-al doilea dosar în care figurează primarul de Orhei se află în instanța de apel, de la pornirea cauzei trecând 29 de luni.

Un alt aspect care întărește concluzia CRJ cum că justiția ar fi selectivă este locul detenției celor trei. Astfel, atât Filat, cât și Platon își ispășesc pedepsele în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, în timp ce Șor a stat 43 de zile în arest preventiv, ulterior a stat 10 luni și 16 zile în arest la domiciliu, iar acum se află în libertate, iar judecătorii i-au permis de mai multe ori chiar să iasă și din țară.

Sursa foto: crjm.org
Sursa foto: crjm.org
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X