În centrul capitalei au fost montați primii piloni de delimitare a accesului pe trotuare. Astfel, 76 de unități au fost instalate pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul str. Vlaicu Pârcălab – str. Mihai Eminescu.

„Măsura respectivă a fost luată de autoritățile administrației publice locale Chișinău în scopul evitării parcării automobilelor pe trotuare, pentru asigurarea accesului liber al pietonilor și al bicicliștilor pe spațiile special amenajate. Este de remarcat că la intersecțiile de străzi și în zona trecerilor pietonale pilonii vor fi mai înalți – de 1,1 metri – și prevăzuți cu vârfuri reflectorizante”, se arată într-un comunicat emis de Primăria Chișinău.

Lucrările de montare a pilonilor de delimitare a accesului pe trotuare sunt coordonate de Direcția generală transport public și căi de comunicație. Îngrădiri de acest fel vor fi instalate pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, bd. Constantin Negruzzi şi str. Vasile Alecsandri.

În total vor fi montați peste 5000 de piloni, iar cheltuielile în acest scop – 5,2 milioane lei – sunt acoperite din sursele bugetului municipal.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •