Manchester City ar putea fi exclusă din viitoarea ediţie a Ligii Campionilor la fotbal, echipa engleză fiind vizată de o anchetă independentă iniţiată de UEFA în urma informaţiilor publicate de Football Leaks, referitoare la încălcarea regulamentului fair-play-ului financiar, informează cotidianul L’Equipe, citând presa britanică.

Cu ocazia reuniunii Comitetului executiv al UEFA, care a avut loc luni la Dublin, preşedintele forului fotbalistic continental, Aleksander Ceferin, s-a angajat să ia „foarte repede” o decizie în acest caz, scrie Agerpres.

Conform informaţiilor difuzate luna trecută de Mediapart, în cadrul dezvăluirilor Football Leaks, Manchester City a mărit în mod artificial valoarea contractelor cu sponsorii săi, pentru a evita fair-play-ul financiar impus de UEFA. Şeicul Mansour din Abu Dhabi, proprietarul clubului, ar fi furnizat în secret direct cea mai mare parte a sumei de 140 milioane de euro, pe care o varsă anual către Manchester City.

Totodată, clubul englez ar fi externalizat anumite cheltuieli, finanţate de asemenea pe sub mână de către şeic, adaugă L’Equipe.

Manchester City a primit deja o amendă de 55 milioane euro în 2014, pentru încălcarea regulamentului financiar al UEFA, fără să aibă însă restricţii la recrutare. Amenda a fost ulterior redusă la 16 milioane euro.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •