Andrian Candu a lansat la sfârșitul săptămânii o nouă petardă, vorbind despre o posibilă demitere a lui Igor Dodon chiar până la Revelion. În acest sens, finul lui Plahotniuc a invocat chiar și anumite prevederi din Constituție, care ar face posibil acest lucru.

Mai exact, este vorba despre articolul 89, reintrodus în Constituție în urma deciziei mai mult decât dubioase a Curții Constituționale, din martie 2016, prin care s-a revenit la alegerea președintelui de către cetățeni. Așadar, acest articol prevede că „în cazul săvârşirii unor fapte prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele Republicii Moldova poate fi demis de către Parlament cu votul a două treimi din numărul deputaţilor aleşi” și că „propunerea de demitere poate fi iniţiată de cel puţin o treime din deputaţi şi se aduce neîntârziat la cunoştinţa Preşedintelui Republicii Moldova. Preşedintele poate da Parlamentului şi Curţii Constituţionale explicaţii cu privire la faptele ce i se impută”.

La prima vedere motive pentru inițierea unei astfel de proceduri ar fi. Încălcări ale Constituției lui Dodon îi pot fi găsite berechet. Așa cum s-ar găsi și 67 de deputați care să voteze această demitere. Doar că nu e nimic mai mult decât un alt bluf.

Nu cu mult timp în urmă, același fin al oligarhului venea cu o altă idee anapoda, un referendum privind „introducerea sintagmei integrare europeană” în Constituție. Așa cum am scris atunci, o astfel de aventură i-ar fi oferit lui Dodon victoria pe tavă în alegeri. Toată campania s-ar fi transformat într-un luptă geopolitică, iar alegerile parlamentare ar fi trecut pe planul 2.

Ei bine, o demitere a lui Dodon în acest moment ar însemna pentru el și socialiști un cadou aproape egal în greutate. Pentru că la 2 ani de insuccese pe linie, perioadă în care în afară de vizite pe bandă rulantă la Moscova, Dodon nu le poate oferi absolut nimic alegătorilor săi, un astfel de „abuz” al actualei puteri ar fi scuza perfectă pentru liderul socialist. Și așa canalele sale încearcă, pe undeva cu destul de mult succes, să inoculeze ideea că Dodon ar fi o victimă a actualei puteri și că neputința sa s-ar datora doar lipsei de prerogative. O gogonată, desigur. La care nu aș vrea prea mult să mă opresc, deoarece există atâtea argumente și precedente care au demonstrat non-combatul și complicitatea lui Dodon cu Plahotniuc.

Revenind la ideea „demiterii”, cred și de această dată, ca în cazul „referendumului sintagmei”, că nu va fi dusă la capăt. Plahotniuc are nevoie de un Dodon cu multe mandate în viitorul Parlament. Dar nici într-un caz prea multe, adică majoritate. Iar un Dodon demis și victimizat, candidat pe listele socialiștilor, ar putea să mobilizeze la maximum tot electoratul de stânga și să-i facă pe socialiști să obțină un scor periculos de mare.

Așadar, sunt convins că va fi mai degrabă un nou bluf care să creeze propagandă la canalele din cele două trusturi, ale lui Plahotniuc și Dodon. O nouă încercare de a simula un război. Unul în care, la Publika, Plahotniuc să fie prezentat drept „eroul pro-occidental” care luptă cu „abominabilul pro-rus” Dodon, iar la NTV, Dodon să fie pe post de „victimă statalistă” a „omului americanilor”, Plahotniuc.

Probabil, pentru a da mai multă anvergură acestei noi „încleștări”, s-ar putea ajunge chiar la colectarea unor semnături prin Parlament în „susținerea inițiativei de demitere”. Că de, propaganda trebuie să aibă despre ce să vorbească. Dar la finalitate nu va fi dus niciodată. E un joc mult prea periculos pentru Plahotniuc pentru a-l duce la capăt. Și nu doar pe plan intern, în vederea alegerilor din 24 februarie, dar și pe plan extern, mai ales în contextul planurilor pe care le are Moscova pentru Republica Moldova privind federalizarea. Planuri lobate astăzi la greu în Occident de consilieri ai lui Dodon sub privirile aprobatoare ale lui Plahotniuc. Subiect care merită însă a fi discutat pe larg într-un alt editorial.

Amenințarea lui Candu nu trebuie privită altfel decât într-un context electoral. Unul în care PD-ul și PSRM-ul vor simula o luptă tot mai aprigă, în încercarea de a-și împărți cât mai mult voturile. Dar niciodată între cele două grupări nu va exista un adevărat război. Interesele sunt același, iar planul e ca ele să fie puse-n aplicare după 24 februarie.

Alex Cozer

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •