Bill Gates, fondatorul companiei Microsoft, a anunţat cărţile care au fost preferatele sale în 2018 şi a oferit asigurări că în aceste volume se găseşte „câte ceva pentru fiecare”, arată platforma Quartz, transmite Mediafax.

Toate titlurile recomandate de Gates sunt de nonficţiune, abordând subiecte diverse, de la sisteme de luptă autonome la meditaţie.

„Educated”, de Tara Westover, urmăreşte experienţele autoarei ca fiică a unei familii mormone ce refuza civilizaţia. „N-am crezut că pot să fiu empatic cu o poveste despre copilăria într-un mediu mormon, dar este o scriitoare aşa de bună că m-a făcut să mă gândesc la propria mea viaţă atunci când am citit lucrurile grave din copilăria ei”, a scris Gates.

„Army of None”, de Paul Scharre, este povestea unui expert din armata americană despre care Gates notează că „o aştepta demult”, oferind detalii asupra tehnicilor de luptă autonome, pe care reuşeşte să le explice clar, deşi este un domeniu complicat.

„Bad Blood” este o carte de John Carreyrou despre succesul şi prăbuşirea companiei specializate în biotehnologie Theranos. „Cred că este cartea perfectă pentru o lectură la gura sobei în această iarnă”, a notat Bill Gates.

„21 Lessons for the 21st Century” este volumul lui Yuval Noah Harari tradus în limba română în forma „21 de lecţii pentru secolul XXI”, la Polirom. Pentru Gates, volumul abordează „subiecte majore din conversaţia globală”, de la schimbări climatice la terorism. Aceasta este deja a treia carte a lui Harari pe care Gates o include pe listele sale.

„The Headspace Guide to Meditation and Mindfulness”, de Andy Puddicombe, a fost publicat în română de Multi Media Est Publishing, cu titlul „Ghidul Headspace pentru mâncatul conştient”. Gates şi soţia sa, Melinda, l-au invitat pe Puddicombe să predea meditaţia familiei lor. „Nu sunt sigur cât m-ar fi putut ajuta meditaţia în primii mei ani la Microsoft, pentru că eram concentrat numai asupra acestui lucru, dar acum, că sunt căsătorit şi am trei copii, am o serie de interese profesionale şi personale ceva mai ample, aşa că este un instrument minunat să îmi îmbunătăţesc concentrarea”, a explicat Bill Gates.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •