Datele Barometrului Opiniei Publice (BOP) arată că, în ultimele șase luni, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), condus de Maia Sandu, a înregistrat o scădere de circa 5% privind intenția de vot. Dacă în perioada aprilie-mai, 12% dintre respondenți spuneau că ar vota pentru PAS, potrivit celui desfășurat luna trecută, formațiunea ar acumula 7,4% dintre voturi. Președinta PAS susține că această cădere ar avea mai multe explicații.

„Una dintre ele este campania de propagandă și de știri false fără precedent și în ultimele săptămâni toată lumea a putut să vadă tot felul de acuzații nefondate, tot felul de minciuni, care se spun inclusiv de la tribuna Parlamentului de către reprezentanți ai puterii, de către reprezentanți ai regimului, după care acestea sunt preluate de televiziunile finanțate de Plahotniuc și de Dodon. Mai recent am văzut o încercare a regimului să plaseze aceste știri false cu titlul de publicitate politică și în ziare care sunt respectate, ziarele locale”, a declarat politiciana pentru Radio Europa Liberă.

Maia Sandu mai spune că un alt motiv ar fi și situația în care oamenii nu sunt siguri cine sunt cei care îi intervievează, „dacă în spatele lor stă Partidul Democrat sau nu”, astfel că uneori nu spun până la capăt lucrurile pe care le cred și pe care le simt.

Aceasta menționează că au mai fost situații similare: când sondajele arătau un lucru, dar după ce a fost făcută echipă comună, cel puțin PAS și Platforma DA, rezultatul de la alegeri a fost mult mai bun.

„Și de această dată suntem determinați să muncim foarte mult, să ajungem la cât de mulți oameni putem și am avut această campanie – „ACUM Vin’ acasă” – în luna noiembrie, am mers în toate raioanele din țară, am ajuns în multe localități rurale în care am discutat cu oamenii și i-am rugat inclusiv să ne ajute cu combaterea acestor știri false”, a adăugat Sandu.

Totodată, lidera PAS a sugerat că autorii sondajului nu au încercat să formuleze întrebarea astfel încât ea să fie mai relevantă pentru Blocul ACUM.

Alegerile parlamentare vor avea loc la 24 februarie 2019 și se vor desfășura în baza sistemului electoral mixt, 51 de deputați urmând să fie aleși pe circumscripții uninominale, iar 50 – pe liste de partid.

La începutul lunii noiembrie, viitorul bloc „ACUM”, din care va face parte PAS, Platforma DA și reprezentanți ai societății civile, și-a prezentat angajamentele față de cetățeni.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •