Luka Modric, mijlocaşul echipei de fotbal Real Madrid şi căpitanul selecţionatei Croaţiei, va încasa un bonus de 800.000 de euro după ce a fost desemnat câştigătorul trofeului Balonul de Aur în acest an, informează presa spaniolă.

Suma respectivă nu este oferită de organizatorii galei care a avut loc marţi la Paris, ci provine din contractul pe care Modric îl are cu sponsorul său principal, firma de echipament sportiv Nike, precizează El Confidencial.

Acordul conţine o clauză conform căreia decarul lui Real Madrid primeşte 800.000 de euro dacă reuşeşte să cucerească Balonul de Aur.

Compania americană îşi va amortiza, însă, banii respectivi din vânzarea de produse cu numele lui Modric, finalist al Cupei Mondiale cu naţionala Croaţiei în această vară şi câştigător al trofeului Ligii Campionilor cu Real Madrid, pentru al treilea an consecutiv.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •