Săptămâna aceasta, la Chișinău, în cadrul conferinței internaționale organizate de Transparency International – Moldova, s-a vorbit despre „statul criminal” și „statul mafiot”. Încă nu-mi dau seama în ce categorie se încadrează Moldova. Cert este că, noi am depășit faza „statului oligarhic” și „capturat”. Conform diagnozei experților internaționali prezenți la conferință, suntem ostaticii unei grupări de crimă organizată care și-a însușit și folosește „ștampila” țării ca să spele bani murdari, inclusiv proveniți din exterior. Resursele interne sunt deja insuficiente pentru grupare. Rolul nostru, al cetățenilor simpli, este să deservim această grupare doar în calitate de sclavi.

Întrebarea firească e dacă mai sunt și alte etape de degradare a democrației? Adică dacă se poate și mai rău? Da, se poate. Urmează etapa dictaturii necamuflate, a tiraniei și, ultima – „statul genocidar”. Depinde cât sunt dispuși să îndure „sclavii”.

În „statul criminal” guvernarea funcționează după principiul unei grupări de crimă organizată – fie își lichidează (neutralizează prin izolare fizică) rivalii, fie îi asimilează. În statul criminal procurorul e parte a mașinăriei criminale, sistemul de justiție e dominat de frică și nu mai opune rezistență, protestele sunt înăbușite, presa liberă este sugrumată financiar și marginalizată. În paralel, cetățenilor manipulați li se insuflă tacit că ei nu au ce face cu atâta democrație, că libertate înseamnă homosexuali și lesbiene, că viața lor ar fi un calvar fără un „tătucă” al națiunii care împarte scutece amărâților prin fundația sa – oameni ținuți în sărăcie lucie care, la îndemnul d-nei Buliga, „spală pelincuțe”, iar pachetul cu scutece dăruit li se pare un „dar de la Dumnezeu”.

Gruparea a obținut acces la bazele de date ale statului, la datele cu caracter personal ale politicienilor, oamenilor de afaceri și, prin șantaj, sub amenințarea lipsirii de libertate (a dosarelor penale desenate), aceștia au fost siliți să coopereze. Așa a apărut corupția politică și migrația fără precedent a deputaților și primarilor. Prin ei, gruparea criminală controlează Guvernul (ca instituție) și țara. Noi, moldovenii, antidot intern nu mai avem! Anularea rezultatelor alegerilor în Chișinău, câștigate de liderul opoziției, este o dovadă că principalul instrument al democrației a fost anihilat. Doar naivii și romanticii mai pot miza pe alegeri libere în această țară. Românii și polonezii încă mai pot miza pe instituții, pe justiție. Maghiarii au intrat deja în capcană.

Cel mai bun și legal antidot intern, în cazul „statului criminal”, sunt instituțiile funcționale ale statului. Din păcate, noi nu mai putem miza pe acest „preparat”. După 2015 (dar și mai înainte) s-a declanșat un proces dinamic de subordonare a instituțiilor statului și, în paralel, de preluare a controlului asupra fluxurilor financiare – bani negri vărsați în «общак-ul» care alimentează caracatița (statul paralel) la nivel central și local. Aceasta i-a permis grupării de crimă organizată să-și întărească pozițiile la nivel de stat. Cu alte cuvinte, acum, instituțiile statului generează venituri care sunt folosite contra statului – resurse investite în procese politice menite să-i asigure grupării controlul asupra Guvernului și justiției.

Elementul-cheie al „statului criminal” și al „statului mafiot” sunt banii. Teorema e simplă și testată în 2015. Piramida se ruinează când plicurile nu mai vin. Beneficiarii de plicuri nu văd rostul să slujească gratis regimul. Unii continuă să o facă până își înving frica. Practica a demonstrat că aceștia sunt mereu gata să sară în barca celui care dă mai mult. În acest sens, salvarea moldovenilor poate veni din exterior – prin blocarea fluxurilor financiare ilegale, a banilor murdari – în baza dosarelor de crimă organizată transfrontalieră. Aceasta înseamnă introducerea sancțiunilor personale, blocarea conturilor și a coridoarelor de trafic.

Caracatița și-a extins prea tare tentaculele ca să poată supraviețui doar cu resurse interne. De la moldoveni nu mai ai ce fura. Majoritatea sunt săraci lipiți pământului. Iată de ce a fost nevoie de amistia capitalurilor și de legea care permite vânzarea cetățeniei. Gruparea din Moldova este în așteptarea cămătarilor. Din această noapte, Marea Britanie încetează un program similar, după ce a constatat o invazie de oligarhi dubioși ruși și chinezi, care profită de această „portiță” ca să-și legalizeze banii murdari. Gaburici e deja în avion spre China (cu prezentarea în Power Point a Legii cetățenie prin investiție) sau încă nu? Cu oligarhii din Rusia vedem că lucrează săptămânal un alt exponent al structurii de la Chișinău.

Moldova se transformă într-un pericol regional și despre aceasta, în UE, se vorbește deja cu voce tare. Inclusiv la conferința internațională de la Chișinău s-a vorbit despre aceasta. „Banii furați din Moldova sunt spălați prin sistemul bancar din UE”, a menționat Laure Brillaud de la Transparency International – UE. Furtul miliardului de dolari și „Laundromatul” rusesc, cu miliardele de dolari spălate de mafia din Rusia prin justiția moldovenească, ne-au făcut celebri în întreaga lume. Și dacă mămăliga moldovenească nu a explodat, asta nu înseamnă că UE ne va plânge de milă și nu-și va securiza spațiul și sistemul bancar. Numai că în acest caz noi toți ne vom pomeni izolați, „în arest la domiciliu”, din cauza unui grup mic de indivizi, care vrea să ardă această palmă de pământ.

Când a început a se vorbi despre „sistem oligarhic” ni s-a părut ceva grav. Dar ne-am obișnuit. Apoi ne-am pomenit cu statul capturat. Am tresărit din nou, dar ne-am obișnuit și cu asta. Acum suntem în dictatură… Nici măcar nu mai tresărim. Urmează teroarea… Suntem ostaticii unei grupări de crimă organizată care a reușit să se pună la adăpostul poliției, armatei și a unor grupări paramilitare care, juridic, se numesc „firme de pază”. Noapte bună, Moldova!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •