Sursă foto: privesc.eu

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) salută decizia lui Valeriu Munteanu, care a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că părăsește Partidul Liberal (PL) și va susține blocul electoral ACUM.

„De la constituirea sa, ACUM a venit cu un mesaj de unitate pentru toți cei care împărtășesc valorile democrației, statului de drept și luptei antioligarhice. Salutăm decizia domnului Valeriu Munteanu de a-și declara susținerea pentru viitorul bloc ACUM și de a contribui la consolidarea forțelor sănătoase anti-regim. Unitatea dreptei autentic pro-europene este crucială în acest moment”, se arată în declarația PAS.

Citiți și: (VIDEO) Munteanu părăsește PL: Ghimpu a decis să nu meargă cu opoziția. Chirtoacă i se subordonează

De cealaltă parte, PL respinge „afirmațiile false și denigratoare și nu le comentează”.

„O persoană care recurge repetat și insistent la minciuni nu merită nicio atenție. În același timp, pentru evitarea speculațiilor, facem următoarele precizări cu privire la cronologia faptelor:
1. Din vara anului curent, PL a chemat constant întreaga opoziție pentru formarea unui bloc unic pentru alegerile parlamentare.
2. În acest sens, începând cu luna noiembrie, au loc discuții cu PAS, PPDA și PLDM, iar ultima rundă în acest sens a avut loc, ieri, 10 decembrie. Drept confirmare pot fi vazute declarațiile pentru presă ale reprezentanților celor patru partide făcute după ședință.
3. Un refuz al PL de a participa sau nu cu blocul „ACUM” nu poate exista atât timp cât un asemenea subiect nici nu a figurat pe ordinea de zi a Consiliului Republican al PL din 25 noiembrie, având în vedere ca erau în curs discuțiile cu cele trei formațiuni pentru atingerea compromisului.
4. La Congresul din 1 decembrie a fost programată o nouă ședință a Consiliului Republican al PL, pentru 16 decembrie, dată confirmată și de Biroul Politic al partidului din 4 decembrie.
5. Obiecții cu privire la data de 16 decembrie nu a avut nimeni”, se arată într-un comunicat emis de PL.

Citiți și: Ce spune Ghimpu despre motivele plecării lui Munteanu din PL

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here