Năstase, după ce a fost obligat să îi achite lui Ceban 1 leu: Să-l ceară de la stăpânul lui
Judecătoria Chișinău a emis o hotărâre prin care îl obligă pe primarul ales al Chișinăului, Andrei Năstase, să achite un prejudiciu moral în mărime de 1 leu și să dezmintă o declarație făcută la adresa lui Ion Ceban în cadrul campaniei electorale pentru primăria Chișinău. Dacă, Ceban se bucură de decizia instanței, Năstase anunță că nu va achita prejudiciul.
„Am solicitat un leu pentru a arăta prețul acestor cuvinte – Andrei Năstase. Repet, fracțiunea socialiștilor în Consiliul Municipal Chișinău nu a votat niciun proiect cu privire la repartizarea funciară în aproape 4 ani și a developat majoritatea schemelor în acest sens. Sute. Noi am pledat și insistăm pe licitații publice nu doar în acest domeniu. Apropo, mai știe cineva ce a propus Andrei Năstase pentru Chișinău în ultimele 6 luni? Eu voi prezenta pe această dimensiune raportul săptămâna viitoare”, a reacționat Ceban în contextul hotărârii emise de Judecătoria Chișinău.
De partea cealaltă, Andrei Năstase spune că justiția de la Chișinău a decis să își facă mendrele în continuare, iar decizia reprezintă o dovadă a „frăției dintre Plahotniuc și Dodon”.
„Am constatat că la Chișinău, justiția controlată de Plahotniuc continuă să își facă mendrele. După ce au anulat votul exprimat de locuitorii Chișinăului și a suburbiilor, iată că, astăzi, au decis să mă mustre pentru faptul că am arătat cu degetul la problemele de corupție din orașul Chișinău. Au considerat că trebuie să analizeze una dintre frazele spuse de mine în campania electorală. Este o frază asumată, precum sutele de mii de fraze enunțate public. Au ales o singură frază și este bine să o facă, deoarece doar așa ne demonstrează încă o dată alianța dintre PD și PSRM, frăția dintre Plahotniuc și Dodon”, a reacționat Năstase.
Liderul Platformei DA spune că nu îi va achita lui Ceban prejudiciul de 1 leu.
„După ce au furat votul popular, asta este un fleac. Eu niciodată nu îi voi cere scuze unei scule a lui Plahotniuc, cum este Ivan Ceban. Dacă vrea 1 leu, de ce nu l-ar cere de la stăpânul lui. Dar nu asta e marea problemă. Trebuie să înțelegem că justiția din Republica Moldova nu are absolut nicio opreliște, va decide ori de câte ori va cere acest lucru Plahotniuc. Așa că, vă îndemn să urmăriți cu atenție ce urmează să se întâmple la Chișinău în următoarele zile, cum în fruntea principalelor instituții de drept sunt instalați niște oameni care în mod normal ar trebui să stea la pușcărie, mă refer aici chiar și la Corneliu Gurin, Artur Reșetnicov. Prin asta Plahotniuc crede că își poate garanta libertatea și siguranța pe viitor”, a completat Andrei Năstase.
Potrivit hotărârii, citate de zdg.md, instanța a admis cererea de chemare în judecată depusă de avocatul lui Ion Ceban cu privire la repararea prejudiciului moral în urma unor declarații făcute de Andrei Năstase în cadrul emisiunii „Eu vreau să fiu primar” din 11 mai 2018. Emisiunea a fost moderată de Lorena Bogza, care i-a avut drept invitați pe candidații la șefia Primăriei: Andrei Năstase, Ion Ceban și Alexandr Roșco.
Instanța a stabilit că următoarea declarație făcută de Andrei Năstase este defăimătoare: „Nu, că vorbiți este ok, ce ați făcut, ce ați reușit?(n.r. – cu referire la gestionarea patrimoniului municipal) Pentru că, atunci când a trebuit în 2016 să votați, cu toții, într-o unanimitate, înstrăinarea unor imense loturi de pământ din Chișinău …”.
Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel.
Comentarii