Se așternu’ noaptea peste satul bântuit, iar mafia ieși din ascunziș… Cine joacă „Mafia”, o să înțeleagă metafora. Trimiterea lui Gurin la Curtea Constituțională ne-a șocat ieri pe toți. Prima știre apărută mi s-a părut un fake news. Cum să crezi așa ceva? Fără vreun concurs măcar mimat, fără ca subiectul să fie inclus în ordinea de zi… Gurin îl va înlocui la CC pe Igor Dolea care, ATENȚIE, și-a prezentat subit demisia luni, 10 decembrie. Marți, 11 decembrie, Gurin a fost deja trimis (repet – fără concurs) de CSM să-i ocupe scaunul. Asta în condițiile în care o funcție de judecător al CC zace vacantă de 9 luni, de când Victoria Iftodi a preluat funcția de ministru al Justiției. Oare de ce atâta grabă în cazul promovării lui Gurin? Până și el a rămas surprins.

Ieri, mulți și-au amintit câte ceva despre Gurin. Unii și l-au amintit cum, prin 2010, circula cu transportul public, „mereu cu același costum”. Apoi, după ce a devenit vicepreședinte PAD,  și-a procurat prima mașină – un Volkswagen Sharan. Eu, a doua și ultima oară, m-am întâlnit cu Gurin în 2014, la Procuratura Generală, după ce fusese devalizată Banca de Economii. Încă pe atunci Gurin îmi povestea despre faptul că banii de la BEM au fost scoși în zone offshor și se indigna că proprietarul băncii, adică statul, nu se plânge procurorilor că i-a fost furat pachetul de acțiuni deținut la BEM.

Alții și-au amintit cum în decembrie 2016, Gurin a fost încoronat „rege” la un bal organizat de un club de sport din Chișinău, primind o noapte pentru două persoane în apartamentul prezidențial de la hotelul Nobil și o plimbare cu un Jaguar. Iar un procuror, care a solicitat anonimatul, mi-a scris în privat istoria demersului citit de Gurin în Parlament în octombrie 2015, despre ridicarea imunității lui Vlad Filat și despre autodenunțul lui Șor (nu doar împotriva lui Filat). După ce am citit, nu am putut mânca două zile.

CSM a trimis la CC un ex-procuror general care, în mai 2015, declara de la tribuna Parlamentului că „din Banca de Economii s-a furat cu sacul… la propriu” fără a explica de ce nu s-a intervenit. Gurin a condus Procuratura Generală în perioada jafului din sistemul bancar și a demisionat la 26 februarie 2016. Acum, el crede că trimiterea în funcția de judecător la Curtea Constituțională este o recunoaștere a meritelor sale în domeniul jurisprudenței.

Regimul nu-și abandonează „soldații”. Le dă uneori câte o vacanță ca să mai uite oamenii de „meritele” lor. Apoi îi reactivează, pentru că sunt oameni testați, care și-au confirmat fidelitatea în momente „de cumpănă” pentru regim. E suficient să urmărim cum au fost spălați de „justiie” și avansați în grade cei care au condus ostilitățile în aprilie 2009. E suficient să analizăm cui slujesc astăzi șefii de atunci din Poliție, SIS și Procuratură, cum a evoluat cariera „judecătorilor din iad” și averile lor…

De data aceasta, miza regimului sunt alegerile parlamentare. Rezultatul trebuie să arate anume așa cum l-a desenat căpetenia. Iar pentru că sondajele interne arată că, în mod firesc, dacă totul s-ar desfășura liber și corect, sfârșitul ar veni pe 25 februarie, regimul își crează, la diferite etape, posibilități de a umbla la rezultate cu toporul, prin metode administrative. Iar ca să fie sigur că întreaga mașinărie va funcționa perfect, înlocuiește piesele nesigure cu altele testate în timp. Iată de ce au apărut brusc judecători care „vor” să plece „de bună voie” din sistem, iar la Curtea Constituțională sunt înlocuiți judecătorii în mai puțin de 24 de ore.

Schema a fost testată prin anularea rezultatelor alegerilor locale câștigate de Năstase în Chișinău. Doar că în cazul alegerilor parlamentare aceasta va trebui să funcționeze în fiecare circumscripție, în funcție de rezultatele votului. Despre metamorfozele care au loc la nivel local și la nivelul instituțiilor centrale regulatorii, conectate la procesul electoral, o să scriu într-un alt editorial.

Cert este că acest regim nu mai are opreliști. Puterea protestelor nu-l mai sperie, duritatea Bruxellesului nu-l mai deranjează… Controlând piața media, poate înăbuși mediatic cu minciună și populism orice dezvăluire șocantă a jurnaliștilor de investigație, iar controlând Guvernul – are scut (poliția și armata), influență și bani. Nu are însă, sprijin popular. Este un regim detestat pentru corupție, iar aceasta îi crează un soi de frică animalică. Dacă va reuși sau nu regimul să-și mascheze frauda și jongleriile post-electorale cu implicarea instanțelor de judecată, depinde de poporul suveran. Armenii au demonstrat că un popor viu nu poate fi îngenunchiat.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •