(VIDEO) Clădirea Președinției a fost sfințită. Dodon: „În sfârșit a renăscut”
De sărbătoarea Sfântul Nicolae, la sediul renovat al Președinției Republicii Moldova a avut loc slujba de sfințire a edificiului, oficiată de către Mitropolitul Chișinăului și Întregii Moldove Vladimir.
După ce a fost inaugurată cu prilejul vizitei președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, clădirea Președinției a fost, astăzi, sfințită.
Anterior, șeful statului Igor Dodon declara că se va muta aici, doar după ce edificiul va fi sfințit.
„În sfârșit a renăscut. Eu cred că este un mesaj, un simbol pentru toți cetățenii Republicii Moldova. Așa trebuie să renască Republica Moldova, cum a renăscut și această instituție simbol al statului”, a declarat Dodon în cadrul ceremoniei religioase.
Amintim că Președinția a fost renovată din banii Guvernului turc, ceea ce a adus critici dure în adresa șefului statului.
Comentarii