Eu am copilărit în comunism – în comunismul sovietic. Pe atunci, eram bec în politică. Jucam țurca și „шышники” și urmăream cum se descurcă tata, contabil la o brigadă de tractoare. Îmi stau blocate în minte discuțiile lui cu mama și cu prietenii apropiați.

Redau rezumatul redactat al acelor discuții în câteva fraze ca să înțelegem de unde am pornit și unde am ajuns: „În acest sistem (în comunism) nu poți crește dacă nu ești membru de partid. Ești strivit. Totul se decide într-un cerc restrâns de burtoși, iar deciziile lor sunt puse în practică de o armată de activiști de partid. Acolo, sus, se clădesc cariere – toți selectați strict din rândul activiștilor de partid, majoritatea de o aroganță și mediocritate crasă. Și această mașinărie uriașă a ghelbanilor nimicesc totul în jur și nu ascultă de nimic rațional”.

Vă întreb, ne-am întors cumva în 1980? De ce trăim azi același sentiment? Noi nu am învățat nimic din propriile greșeli! Am lăsat profitorii politici să ne dezbine pe toate criteriile posibile. La aproape trei decenii de la proclamarea independenței, noi admitem încă la putere speculanți politici care nu au idee cum se administrează o țară, care ne vând iluzii și ne asmuță unul contra celuilalt și, pe acest fundal, ajung, iar și iar, la treuca puterii fâlfând ba un drapel, ba altul. Pentru că, electoral, le convine să fim divizați, proști, și antagonizați. La aproape trei decenii de la proclamarea independenței, noi încă nu știm ce limbă vorbim, îmbrățișăm călăul și ne urâm fratele, refuzăm să acceptăm istoria și privim cu ochi îmblânziți atrocitățile la care au fost supuși buneii și străbuneii noștri. Ei, corupții de putere, nu au nevoie de noi! Ei au nevoie de ștampila țării noastre ca să spele bani murdari, au nevoie de control asupra vămii ca să aibă coridor verde de tranzit a tot felul de porcării vicioase spre lumea întreagă, au nevoie de judecători corupți pentru laundromate, au nevoie „paznicul” lor la BNM ca să golească urgent, în caz de eșec electoral, visteria statului.

Un nebun, care se crede stăpân, a reușit să ne bage în cap că noi, muritorii de rând, nu mai contăm în ecuația țării, că suntem figuranți și captivi în plasa lui, că am rămas prea puțini ca să ne mai opunem, ne-au furat un miliard de dolari și ne cumpără acum, în electorală, din banii furați de la noi, câte o înghețată de un leu. Și noi ne înghesuim, ca nebunii, la autobuz să primim această înghețată, slăvindu-l pe hoțul care, după ce ne-a furat totul din casă, a urcat pe masă și și-a lăsat acolo fecalele. Cum să îndrăgești un monstru pentru o înghețată? Noi suntem normali? Cum să dansezi, pe timp de ciumă, pentru o „tușonkă” în Piața Marii Adunări Naționale?

Generația noastră a ratat șansa de a trăi omenește, pentru că a acceptat să trăiască în atmosfera de veșnic „război civil” indusă de niște mancurți care urăsc din rinichi această palmă de pământ. Tot ce mai putem face e să oferim o șansă la normalitate copiilor noștri sau măcar nepoților noștri. Dacă nici acum nu ne trezim, nu le mai lăsăm nici lor vreo șansă, pentru că ceea ce o să urmeze se numește genocid local contra ultimului bastion, contra celor care încă rezistă și gândesc lucid.

Nouă ne revine misiunea istorică de a dărâma o temelie construită pe gunoaie sovietice și de a înălța o căsuță mică, dar confortabilă și caldă în care fiecare să aibă siguranță și libertate. Țara asta are nevoie de oameni deștepți, lipsiți de orgolii – de oameni cu gândire de stat care să ne scape de cei care își votează legi în interes personal, care numesc oameni loiali în posturi din administrație, pentru ca, în spatele lor, să ne jefuiască la nesfârșit.

Moldoveni, nu mai acceptați pomeni electorale! Acceptându-le, e ca și cum le-ați întinde hârtie igienică să se șteargă la fund celor care v-au murdărit casa! Nu mai tolerați prostia! Alungați-i pe toți cei care, în următoarea perioadă, vă vor aduce la poartă saci cu varză, ceapă, sfeclă roșie și alte pomeni electorale, vorbindu-vă despre dragostea și grija lor mare față de acest popor. Ei vă urăsc și vor să vă cumpere loialitatea.

Nu mai înghițiți momeala electorală cu majorarea pensiilor și salariilor. Vom plăti dublu, prin impozite, taxe și tarife după alegeri.

Nu vă mai alimentați cu iluzii guvernamentale despre pretinsa reformă a sistemului de pensii. O să vă mărească într-o parte, dar o să vă taie dublu din altă parte. Acceptați realitatea – pleacă tinerii cu putere de muncă din Moldova și nu mai are cine cotiza pentru ca bătrânii să beneficieze de pensii decente. Raportul dintre pensia și salariul mediu continuă să fie cel mai mic din regiune, iar vârstnicii primesc o pensie mai mică decât minimul de existență.

V-au lăsat să mergeți prin gropi ani la rând, pentru ca, în ajunul alegerilor, să vă impresioneze cu proiecte de genul „Drumuri bune pentru Moldova 1, 2 și 3”. Nu Partidul Democrat, nu Plahotniuc, plătește acel asflat electoral așternut pe câteva sute de metri în cât mai multe sate, ci tot noi, cetățenii, pentru că banii sunt din bugetul țării. Firmele însă… În spatele majorității firmelor care construiesc acele drumuri stau oamenii lor.

Fugăriți-l pe popa atunci când umblă la braț cu politicienii la tăiat panglici și la sfințit drumuri. Locul preotului e la biserică în afara politicii. Opriți popii care vă spun pentru cine să votați! Cereți-le să se îngrijească de cele sfinte și atât! Se vor găsi și de data aceasta din acei care vor încerca să speculeze electoral nivelul înalt al încrederii moldovenilor în Biserică. Opriți-i!

Boicotați posturile nocive de televiziune. Ele vă manipulează! Vă spală creierii!. Sunteți singurii care, prin boicot, puteți falimenta aceste mașini de propagandă. Pur și simplu blocați-le de la telecomandă! Blocați trollii pe rețelele de socializare! Nu distribuiți porcării mediatice, pentru că deveniți involuntar cutia de rezonanță a propagandiștilor. Căutați adevărul și treceți orice informație prin filtrul gândirii critice.

Cereți-i lui Plahotniuc detectoarele de fum promise în fiecare casă! Întrebați-l pe Dodon de ce miliardul furat din bănci rămâne datorie publică pusă pe spatele nostru, pentru că el a promis anularea acelei nedrepte legi dacă va fi ales președinte. Întrebați-l, de asemenea, de ce din Plahotniuc nu au sărit „șiurșeli”, așa cum a promis, ci din contra – PD și Plahotniuc s-au întărit de când el a devenit președinte – un președinte decorativ deconectat de 5 ori de guvernarea controlată de Plahotniuc.

Nu vă grăbiți să aplaudați pretinsa majorare a Produsului Intern Brut, anunțată de premier. Uitați-vă în buzunare! Ați început să trăiți mai bine? A crescut cumva puterea Dvs de cumpărare? Un PIB care crește pe seama transformării celor săraci în foarte săraci nu este o virtute a guvernării, ci un mare eșec.

Nu vă mai bucurați de fărâmiturile aruncate în ajunul alegerilor, pentru că dacă ați trăi în normalitate, dacă nu ați mai alege corupți, ați avea mult mai mult. Vorba unui condamnat pentru corupție, ați trăi ca-n Monaco!

Nu mai votați indivizi care încearcă să vă învrăjbească pe criterii lingvistice, idetitare, geopolitice sau religioase. Ei recurg la aceste instrumente care ne divizează, pentru că doar la asta se pricep – sunt niște repetenți incapabili să construiască strategii economice de dezvoltare a aceste țări, dar vor să profite de haosul creat tot dei să-și pună averile și libertatea la adăpostul imunității parlamentare. Ajunge cât am luptat cu simbolurile! Noi vrem, în sfârșit, să ne dezvoltăm!

Ignorați-le distincțiile, medaliile și titlurile pe care și le afișează marii corupți la întâlnirile cu voi. Sunt dovada grandomaniei sau servilismului lor! Ei se decorează între ei pentru hoție. Voi, sunteți cei care meritați acele medalii, nu ei.

Și ultima. Lepădați-vă de stereotipuri! E jenant și ridicol când un străin îți întinde mâna la despărțire, iar tu refuzi să i-o strângi pentru că „nu se poate” să faci asta peste prag. E doar un exemplu. Noi suntem plini cu astfel de apucături prin care lăsăm impresia că suntem de pe o altă planetă.

Salvați-vă, moldoveni!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •