În noaptea de 25 spre 26 decembrie curent, în jurul orei 01:00, inspectorii de patrulare fiind implicați la asigurarea securității circulației rutiere, în satul Mihailovca, raionul Cimișlia, au stopat un automobil de model Ford, care se deplasa haotic. În mașină se aflau 3 bărbați, vezibil în stare de ebrietate. La solicitarea inspectorilor de a prezenta actele necesare, șoferul a comunicat că nu are asupra sa acte și nici nu este posesor de permis de conducere.

În timpul discuției, atât șoferul, cât și cei doi pasageri având intenția de a fugi de la fața locului, au devenit agresivi. Astfel, ofițerii de patrulare, după câteva avertizări că vor folosi mijloacele speciale, au fost nevoiți să folosească arma din dotare, efectuând două împușcături în plan vertical, după care au solicitat intervenția grupei operative.

În urma împușcăturilor nimeni nu a fost rănit, însă unul dintre inspectori s-a ales cu câteva leziuni corporale și deteriorarea uniformei de serviciu.

Cei trei bărbați au fost mobilizați și escortați în incinta IP Cimișlia pentru documentare. Șoferul s-a dovedit a fi un tânăr în vârstă de 26 de ani originar din s. Zaim, r. Căușeni, iar mașina pe care o conducea era cu numere de înmatriculare false. La solicitarea polițiștilor de a fi supus testului alcoolscopic acesta a refuzat testarea. Ceilalți doi pasageri erau doi frați în vârstă de 42 și 45 de ani originari din s.Satul Nou, r.Cimișlia.

Șoferul este documentat penal pentru refuzul de la testarea alcoolscopică și de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate, și pentru faptul că nu deţine permis de conducere, ce prevede amendă în mărime de la 52.500 la 57.500 lei, sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, sau închisoare de până la 1 an.

Totodată, conducătorul auto și pasagerii sunt documentați pentru nesubordonarea și opunerea de rezistenţă angajatului poliției, ce se sancţionează cu amendă de la 2.500 la 5.000 lei sau cu arest contravenţional de până la 15 zile.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here