Pe ce circumscripție și-ar dori Chirtoacă să candideze și în ce condiții
Președintele Partidului Liberal (PL), Dorin Chirtoacă, a anunțat că grupul său de inițiativă urmează să fie înregistrat pe circumscripția uninominală nr. 32 din Chișinău, care cuprinde mai multe suburbii din partea de nord, dar el nu se va grăbi să-și depună dosarul.
Pentru ca fostul primar al capitalei să fie determinat să candideze, acesta susține că sunt necesari mai mulți pași:
– în timp ce vor acumula semnături pe listele de subscripție, voluntarii PL vor verifica (inclusiv prin sondaje) în localitățile din cadrul circumscripției, până la 24 ianurie (sau care ca fi ultima zi de înregistrare la CEC), preferințele alegătorilor pentru candidați.
– în cazul în care majoritatea covârșitoare va susține un candidat al opoziției pro-europene, acesta nu se va înregistra, ci va susține acel candidat;
– dacă se va confirma „susținerea din ultimii 10 ani” pentru el, Chirtoacă va depune dosarul în ultima zi de înregistrare și va participa la alegeri pe această circumsripție.
„Astfel candidații vor fi verificați prin prisma „filtrului” alegătorilor, votul unionist și pro-european nu va fi risipit, iar candidații regimului Plahotniuc – Dodon, vor putea fi bătuți mai ușor”, consideră șeful PL.
Liberalul menționează că ar fi depus dosarul pentru această circumscripție la 21 decembrie, în cadrul blocului „ACUM DA PAS”, pentru că „aici este localitatea de baștină a familiei și tot aici locuiesc în prezent – la Colonița”.
Citiți și: Cel mai recent anunț al PL privind participarea la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019
Chirtoacă propune aceeași abordare pentru reprezentanții partidelor în toate circumscripțiile, argumentând că „astfel vor fi apreciate la modul real meritocrația și ponderea candidaților în circumscripții, iar în final vom avea un singur candidat pe circumscripție din partea unioniștilor și pro- europenior” și toți vor avea de câștigat din asta.
Ieri, 29 decembrie, pe circumscripția nr. 32 a fost înregistrat grupul de inițiativă al lui Mihai Popșoi, reprezentant „ACUM DA PAS”.
De asemenea, pe circumscripția respectivă sunt propuse socialista Svetlana Popa și democrata Nina Costiuc, primara comunei Budești.
COTIDIANUL amintește că alegerile parlamentare vor avea loc la 24 februarie 2019 și se vor desfășura în baza sistemului electoral mixt, 51 de deputați urmând să fie aleși pe circumscripții uninominale, iar 50 – pe liste de partid. În aceeași zi va fi organizat și un referendum consultativ, participanților fiindu-le adresate două întrebări: „Sunteți pentru reducerea numărului deputaților din Parlament de la 101 la 61?” și „Sunteți ca poporul să poată revoca (demite) deputații din funcție, dacă nu-și îndeplinesc corespunzător obligațiile sale?”.
Comentarii