Au rămas 10 zile: Doar peste 6000 de alegători din afara țării s-au înregistrat prealabil
Cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot care se află în străinătate sau au domiciliul în localitățile din stânga Nistrului și intenționează să voteze la alegerile parlamentare și referendumul republican consultativ din 24 februarie 2019 se pot înregistra prealabil până la 9 ianuarie 2019.
Astfel, aceștia sunt invitați să completeze formularul de înregistrare online, la rubrica „Înregistrare prealabilă” de pe pagina www.alegator.md. Înregistrarea poate fi efectuată și pe suport de hârtie, prin depunerea unei cereri semnate individual sau colectiv la Comisia Electorală Centrală (CEC) și/sau la misiunile diplomatice, oficiile consulare ale Republicii Moldova.
Cel târziu cu 25 de zile înainte de ziua scrutinului, alegătorul poate anula înregistrarea efectuată anterior.
Înregistrarea prealabilă nu atrage după sine excluderea cetățenilor din lista electorală unde își are domiciliu. În cazul în care, în ziua alegerilor, persoana înregistrată se va afla în țară, aceasta va putea vota conform domiciliului.
Conform prevederilor legale, înregistrarea prealabilă permite stabilirea numărului estimativ al alegătorilor care vor vota peste hotarele țării și al alegătorilor din localitățile din stânga Nistrului, în vederea facilitării deschiderii secţiilor de votare suplimentare și determinării numărului estimativ al buletinelor de vot ce vor fi distribuite secţiilor de votare respective.
Conform unui comunicat emis de CEC, până astăzi, 31 decembrie, s-au înregistrat prealabil 6385 de alegători.
La ultimele alegeri, mai mulți moldoveni din diasporă au stat la coadă la secțiile de votare, dar nu le-au ajuns buletine.
Alegătorii din afara țării vor putea vota cu pașaportul moldovenesc valabil.
COTIDIANUL amintește că alegerile parlamentare vor avea loc la 24 februarie 2019 și se vor desfășura în baza sistemului electoral mixt, 51 de deputați urmând să fie aleși pe circumscripții uninominale, iar 50 – pe liste de partid. În aceeași zi va fi organizat și un referendum consultativ, participanților fiindu-le adresate două întrebări: „Sunteți pentru reducerea numărului deputaților din Parlament de la 101 la 61?” și „Sunteți ca poporul să poată revoca (demite) deputații din funcție, dacă nu-și îndeplinesc corespunzător obligațiile sale?”.
Pentru diasporă au fost stabilite trei circumscripții uninominale.
Comentarii