Oazu Nantoi// Who are you, Moldovans?

După ce trec anii, și procesele din societate încep a se vedea de la ceva distanță, e ușor să descrii și să explici trecutul. URSS era un amalgam extrem de variat de entități și interpretări ale trecutului. Or, după destrămarea imperiului sovietic, cel mai dinamic și reușit au procedat popoarele din fostele republici Baltice. În cazul lor, energia renașterii naționale a fost canalizată în direcția reconstituirii statalităților naționale antebelice.

Da, noi știm că un rol extrem de important a fost jucat și de factorii externi, – de la nerecunoașterea legitimității anexării acestor țări în 1940, și până la implicarea plenară a diasporei influente din țările democratice în procesul de reconstrucție.

Inclusiv și reprezentanții diasporei au ajuns șefi de state. Simpla comparație a CV-ului lui Valdas Adamkus, ales de lituanieni,  cu cele ale Președinților ”noștri” explică multe lucruri.

Țările Baltice s-au delimitat univoc de trecut, atât prin atitudinea față de foștii nomenclaturiși comuniști, precum și prin dreptul la cetățenie, restituit celora care au fost cetățeni până la ocupație și urmașilor lor.

În RM a lipsit și lipsește ideea națională, îmbinată cu proiectul de edificare a statului național. Pretinsa noastră ”renaștere națională” s-a împotmolit la nivel de ”limbă și alfabet”. Pe când populația vorbitoare de limbă română s-a dezbinat în ”români”, care vedeau rezolvarea tuturor problemelor prin ”realizarea idealului național – Unirea cu România” și ”moldoveni” – contaminați de românofobie și dominați de ”sindromul Stockholm” în raport cu imperiul ruso-sovietic.

Iar  populația ”rusolingvă” (circa 35%), în mare parte contaminată de șovinismul velicorus,  deloc nu se identifica cu statalitatea RM.

”Moldovenismul” de sorginte stalinistă (”agrarieni”; ”voronism”; ”dodonism”) nu putea și nu poate oferi capitalul uman și energia necesare pentru edificarea unui stat de drept funcțional. Nu putea să asigure o tranziție inevitabil dureroasă, dar conștientă, spre atingerea unui scop clar definit, – trecerea la economia de piață, deschisă și competitivă, și edificarea unui stat de drept funcțional.

Statalitatea RM este una circumstanțială, apariția ei fiind determinată în exclusivitate de factorii externi – anexarea Basarabiei de URSS; crearea, la 2 august 1940, a RSS Moldovenești; destrămarea URSS.

Prin urmare, statalitatea ca atare n-a existat și nu există în mentalitatea colectivă, care i-ar fi unit pe cei treziți peste noapte ”cetățeni ai RM”, și ea nu constituie un bun râvnit pentru ei.

Drept urmare, teritoriul RM rămâne dezintegrat, iar așa zisa ”Transnistria” a devenit o tumoare cancerosă a criminalității organizate și a șovinismului velicorus. Între timp, la Comrat, în UTA Găgăuză, toată lumea este gata să-ngenuncheze în fața monumentului Lenin, de pe strada Lenin – cu condiția că, capul lui Lenin va fi înlocuit cu cel al lui Putin.

Drept urmare, au eșuat toate încercările din exterior (CoE, UE, SUA, Banca Mondială, FMI, BERD etc.) de a-i îndruma pe moldoveni  – nicio guvernare  n-a știut cum și nici n-a dorit să se preocupe de edificarea statului și consolidarea populației în calitate de cetățeni.

În schimb, fiecare guvernare o depășea pe cea precedentă la capitolul cinismului și lăcomiei. ”Furtul miliardului” a devenit apoteoza ”banditismului suveran”.

Drept urmare, ”geopolitica” moldovenească, cinic exploatată de șperțarii politici, reflectă goana inconștientă după  ”lucoarea din exterior” pe fundalul propriilor complexe de inferioritate.

Astfel, din contul impotenților, cresc rândurile ”unioniștilor”, deveniți, la rândul lor,  ”Viagra” politică pentru ”dodoniști”.

Totodată, moldovenii nu cred în propria capacitate de a schimba lucrurile în bine la ei acasă. Plecarea din țară a devenit singura soluție pe înțelesul lor. Între timp, manipularea și coruperea alegătorilor a devenit o practică uzuală și chiar așteptată de unii.

Faza scurtă de ”euro-optimism”, care, teoretic cel puțin, putea să ofere sens și valoare statului în viziunea propriilor cetățeni, s-a terminat cu uzurparea puterii de către o singură persoană și cu anunțarea ”doctrinei” de ”banditism suveran” – ”Calea a Patra” se numește.

Respectiv, profitând de uzurparea puterii,  regimul a făcut totul pentru ca să rămână la putere în urma spectacolului  cu ”alegerile libere și corecte”.

Trecem la o altă fațetă a realităților moldovenești. Sociologii americani, în 1928, au  formulat teorema lui Thomas: ”Dacă oamenii definesc situațiile drept reale, – ele devin reale prin consecințele lor”. Ceea ce înseamnă că, dacă mergi la alegeri cu sentimentul de perdant – perdant vei deveni. Dar, această teoremă poate fi interpretată și din punct de vedere optimist, – dacă lumea bună se mobilizează, atunci nici un regim autoritar nu rezistă!

Prin urmare, singura soluție este trecerea de la masochism mioritic la mobilizare civică.  Deoarece, chiar dacă statul n-a făcut nimic pentru apariția cetățenilor conștienți, ei, totuși, există. Și s-au mobilizat –  pe durata anului 2015, la 13 noiembrie 2016, și la 3 iunie 2018. Or, statul RM, dacă are de existat, – apoi numai băzându-se pe ei.

Cândva, Occidentul naiv și credul se frământa cu întrebarea: ” Who are you, Mr. Putin?”

Acum urmează să dăm, nouă înșine, răspunsul la întrebarea: Who are you, ”Moldovans”?

Unui înțelept (Pierre Auguste Renoir ) i se atribuie următoarea expresie: ”O adunătură de oameni este trasformată în națiune de două lucruri – trecutul măreț comun și planuri mărețe pentru viitor”.

Să fim mai modești cu ”planurile mărețe”– rezultatul alegerilor ne va demonstra proporția între ”moldoveni” de sorginte stalinistă, schilodiți de fățarnicia și lăcomia timpurilor pe care le trăim, și cetățeni cu demnitate ai RM.

Și, pentru a deveni și mai optimist în ajunul Anului Nou, am să recurg la un banc.

Un evreu bătrân atât de jalnic tânguia că n-are noroc în viață, că niciodată-n viață n-a câștigat măcar un leu la loterie, încât Sfântului Petru i s-a făcut milă de el și s-a dus la Dumnezeu să spună un cuvânt pentru el.

Dumnezeu l-a ascultat pe Sf. Petru despre nenorocul evreului bătrân și i-a spus:

”Bine! De ajutat, l-aș ajuta. Dar spune-i, te rog, să-și cumpere măcar un bilet de loterie!”.

Așa că eu, stimați cititori, termin cu tânguielile și nu cumpăr un bilet de loterie cu ochii închiși, ci mă implic în campania electorală. Vă îndemn și pe Domniile Voastre să nu rămâneți indiferenți și să Vă implicați.

La Mulți Ani!