Sursă foto: jurnal.md

În cadrul ședinței de astăzi, 2 ianuarie, Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat primii concurenți electorali la alegerile parlamentare pe circumscripția națională.

PDM a fost primul partid înregistrat în cursa electorală. Lista democraților conține 53 de candidați.

Totodată, Mihail Paciu nu a prezentat certificatul de integritate și a fost exclus din lista PSRM. Socialiștii vor avea 54 de candidați.

După mai multe discuții aprinse, a fost înregistrat și blocul electoral „ACUM DA PAS”. În dreptul liberal-democraților Ion Terguță și Maria Ciobanu urmează să fie omisă apartenența politică, deoarece PLDM nu este parte a blocului. De asemenea, Victor Spînu nu a prezentat toate actele necesare și a fost exclus, iar Dumitru Pavel, care era propus și ca reprezentant, și în calitate de candidat, a rămas doar cu a doua poziție.

Tot astăzi, au fost înregistrați și comuniștii. Deocamdată, lista candidaților PCRM nu a fost făcută publică, dar se cunoaște că este întocmită în ordine alfabetică, cu excepția primului, președintele partidului, Vladimir Voronin. Mai mulți candidați din partea acestei formațiuni nu au prezentat toate actele necesare și au fost excluși, fiind înregistrați 41.

Citiți și: Au fost trase la sorți primele patru poziții din buletinul de vot

COTIDIANUL amintește că alegerile parlamentare vor avea loc la 24 februarie și se vor desfășura în baza sistemului electoral mixt, 51 de deputați urmând să fie aleși pe circumscripții uninominale, iar 50 – pe liste de partid. În aceeași zi va fi organizat și un referendum consultativ, participanților fiindu-le adresate două întrebări: „Sunteți pentru reducerea numărului deputaților din Parlament de la 101 la 61?” și „Sunteți ca poporul să poată revoca (demite) deputații din funcție, dacă nu-și îndeplinesc corespunzător obligațiile sale?”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here