(DOC) Cine sunt candidații PCRM pentru circumscripția națională

Autor: , in Politic / Populare / 4 ianuarie, 2019, 07:20

Comisia Electorală Centrală (CEC) a făcut publică lista candidaților Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), adoptată în cadrul ședinței de miercuri, 2 ianuarie, pentru circumscripția națională la alegerile parlamentare.

Lista este întocmită în ordine alfabetică, excepție făcând președintele PCRM, Vladimir Voronin, care este primul.

„Și eu am dorit să fiu inclus în ordine alfabetică, dar așa a hotărât plenara, ca președintele să fie în frunte”, a comentat anterior Voronin pentru zdg.md.

Dintre actualii deputați comuniști, Elena Bodnarenco este a treia pe listă, Alla Mironic se află pe poziția cu numărul 25, Maria Postoico este a 30-a, cu două poziții mai sus decât Oleg Reidman, iar președinta fracțiunii, Inna Șupac, este pe locul 37.

De asemenea, printre candidații propuși de PCRM se regăsesc asistenți de deputați, primarul orașului Taraclia, Serghei Filipov, dar și cel al orașului Anenii Noi, Veaceslav Bondari.

Din 54 de candidați, câți au fost înaintați inițial, pe lista comuniștilor au rămas 41, deoarece patru au refuzat să mai candideze, iar nouă nu au fost înregistrați de CEC pentru că nu au depus certificatele de integritate.

Vedeți și:

Deocamdată, CEC a înregistrat patru concurenți pentru circumscripția națională.

COTIDIANUL amintește că alegerile parlamentare vor avea loc la 24 februarie și se vor desfășura în baza sistemului electoral mixt, 51 de deputați urmând să fie aleși pe circumscripții uninominale, iar 50 – pe liste de partid. În aceeași zi va fi organizat și un referendum consultativ, participanților fiindu-le adresate două întrebări: „Sunteți pentru reducerea numărului deputaților din Parlament de la 101 la 61?” și „Sunteți ca poporul să poată revoca (demite) deputații din funcție, dacă nu-și îndeplinesc corespunzător obligațiile sale?”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X