Asociația Promo-LEX îndeamnă cetățenii Republicii Moldova care în ziua votării se vor afla peste hotarele țării să se înregistreze prealabil prin completarea formularului de înregistrare on-line, la rubrica „Înregistrare prealabilă” de pe pagina web www.alegator.md.

Înregistrarea poate fi efectuată și pe suport de hârtie, prin depunerea unei cereri semnate individual sau colectiv la Comisia Electorală Centrală și/sau la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova.

Au mai rămas 5 zile. Alegătorii se pot înregistra prealabil până pe data de 9 ianuarie 2019.

Chiar dacă numărul de alegători înregistrați prealabil este doar unul din cele 5 criterii stabilite de legislație, analiza evoluției numărului de persoane înregistrate prealabil demonstrează că amplasarea și numărul de secții de votare ce vor fi deschise în circumscripțiile electorale de peste hotare pot fi influențate de activismul alegătorilor.

În analiza Promo-LEX privind geografia amplasării și numărul secțiilor de votare constituite peste hotarele Republicii Moldova, publicată la 16 octombrie 2018, Promo-LEX a pornit de la numărul de 2.448 de alegători înregistrați prealabil. La 3 ianuarie 2019 erau înregistrați deja 7 945, cu 5.497 mai mult, în special în statele europene la vest de Republica Moldova.

În condițiile păstrării celorlalți indicatori intacți și exclusiv a majorării numărului de alegători înregistrați prealabil, potrivit calculelor Promo-LEX repartizarea secțiilor de votare per circumscripții ar suferi următoarele modificări:

+4 pentru CU nr.50 (statele la vest de Moldova) de la 88 la 92;

-3 pentru CU nr.51 (SUA și Canada) de la 17 la 14

–1 pentru CU nr.49 (statele la est de Moldova) de la 45 la 44.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here