(METEO) Ciclonul sudic vine spre Republica Moldova: Ninsori abundente și temperaturi extreme

Autor: , in Populare / Social / 9 ianuarie, 2019, 12:43

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis atenționare de cod galben de condiții complicate a vremii pentru următoarele două zile.

Atenționarea vine în legătură cu ieșirea ciclonului sudic în perioada 10-11 ianuarie. Astfel, se prevăd condiții meteo complicate. Pe 10 ianuarie vor cădea precipitații puternice (15-20 l/m2, izolat de până la 25 l/m2 ), sub formă de zăpadă, iar în jumătatea de sud a țării sub formă de ploaie și lapoviță.

Pe 11 ianuarie vor cădea precipitații sub formă de zăpadă pe întreg teritoriul țării.

De asemenea, în perioada menționată, temporar va viscoli, iar pe drumuri se vor forma troiene, în timp ce pe firele electrice și crengi se vor depune lapoviță și polei. Vântul nord-vestic se va intensifica pe 11 ianuarie de până la 15-20 m/s.

În context, Inspectoratul Național de Patrulare îndeamnă șoferii care pornesc la drum să fie vigilenți și să circule, atât în localităţi, cât şi în afara acestora, cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, să folosească luminile de întâlnire atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte, pentru a reduce riscul producerii accidentelor rutiere, să țină cont de faptul că atunci când afară este zăpadă, distanţele sunt mai greu de apreciat, iar în caz că rămân în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale.

Totodată, șoferii care pornesc la drum lung în aceste zile sunt îndemnați să aibă rezervorul mașinii plin, apă pentru 24 de ore, alimente, o pătură caldă, termos cu ceai, telefonul încărcat și, evident, trusa medicală.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X