O dictatură nu se instaurează peste noapte. Se lucrează greu la ea. Se pune pietricică peste pietricică. Începi de la a te da bine pe lângă fostul șef cu pretenții de dictator. Apoi pui de-o „lovitură de stat”. Iar după ce dai 2 milioane de dolari pentru un procuror-general lucrurile devin tot mai simple.

Acum două zile The Economist a publicat Indexul Democrației Globale pentru 2018. Nicio surpriză, Moldova e într-un regres continuu. De 12 ani, de când Moldova a apărut în acest clasament, o ține tot la vale. Iar din 2017 am ajuns în categoria statelor cu regim hibrid, după ce până atunci puteam fi considerați o democrație defectuoasă. Graficul de mai jos arată de unde am pornit și unde mergem.

După cum vedeți, lucrurile au început s-o ia tare în jos din 2016, de când micul dictator în devenire a devenit stăpân absolut aici. De când își permite aproape totul. Iar după 24 februarie și-ar putea permite absolut tot ce vrea mușchiul său după ce se dozează cu ce iubește mai tare.

Un singur și micuț impediment îi mai stă în cale. Niște așa-zise alegeri. De a căror rezultat depinde totul. De fapt rezultatul s-au putea să conteze mai puțin în această ecuație. El este unul destul de evident, la cum decurg lucrurile astăzi. Contează ca aceste așa-zise alegeri să fie recunoscute. Adică Vestul să sucească un pic din nas, dar să spună că, în fond, voturile s-au numărat corect. Să nu se țină cont de ce s-a întâmplat până în duminica în care moldovenii au băgat buletinu-n urnă.

Iar una dintre condițiile primordiale ca planul să iasă e să nu se prea vorbească. Să nu se scoată în evidență tot ce se întâmplă de luni bune, dar în special acum. Cum Shor cumpără cei mai năpăstuiți și prostiți oameni cu niște alimente mizerabile și concerte pe bandă rulantă. Cum Dodon utilizează bani dubioși în campanie. Și cum Plahotniuc le face pe toate, înmulțit la zece și în plus storcând la greu din resursa administrativă.

Ieri Promo-LEX a ieșit cu un nou raport de monitorizare a alegerilor. Nimic senzațional, ieșit din comun, sau măcar cât de cât special. Doar observații simple și absolut evidente despre felul cum Plahotniuc și cei doi sateliți ai săi, PSRM și Șor, încalcă la greu legislația în această perioadă.

Și dacă după primul raport Plahotniuc a băgat pe site-ul său o reacție isterică, acuzându-i pe cei de la Promo-LEX că ar opera cu „falsuri”, ieri a fost scoasă la atac una dintre piesele grele ale sale, Iurie Ciocan. Acest individ macabru al vieții publice moldovenești, care stă la baza multor porcării electorale pe care le-am avut aici în ultimii ani, pur și simplu le-a cerut celor de la Promo-LEX să nu mai scoată rapoarte, pentru că, vezi Doamne, acestea ar însemna „o interferență în procesul electoral”.

Deci pentru Ciocan concertele mascate ale lui Shor, hrișca și tușonka sa, banii de prin Bahamas ai lui Dodon sau resursa administrativă utilizată de Plahotniuc, nu reprezintă o „interferență” și nimic altceva ilegal. Dar iată rapoartele Promo-LEX, care apropo, se fac de ani buni, în toate scrutinele, ar fi ceva grav.

Ce mai la deal la vale, Ciocan a cerut direct ca rapoartele „să fie publicate după alegeri” și nu acum, pentru că „ar influența alegătorul”.

Chiar așa, Iura?!

Și-a mai și somat-o pe Alina Russu să ia măsuri urgente.

De ce l-o fi deranjând pe Plahotniuc atât de mult aceste rapoarte, de întâi le-a atacat el dur, chiar pe site-ul partidului, iar mai apoi l-a scos la înaintare pe unul dintre valeții săi de la CEC?

Să se teamă el că puțina presă care le reflectă o să „influențeze alegătorul” atât de tare încât să nu-l mai voteze pe el și cei doi sateliți ai săi? Asta în condițiile în care în restul de 90% face absolut tot ce vrea și recurge la cea mai hidoasă propagandă?

Nu. De fapt problema e că rapoartele astea ajung pe la ambasade, apoi mai sunt citite și în Vest. Și ele ar putea servi drept probațiune pentru nerecunoașterea alegerilor,  posibilitate despre care au vorbit în ultimul timp tot mai mulți politicieni europeni.

Asta-i marea problemă astăzi. Marea spaimă a micului dictator în devenire. Nerecunoașterea alegerilor ar duce la o prăbușire rapidă a muncii sale de atâția ani.

Iar faptul că își permite asemenea ieșiri demonstrează încă o dată că graficul de mai sus, care arată clar că e tot mai slab, spre inexistent, cu democrația de la noi, este perfect real. Ca tendință. Pentru că la coeficient cred că ar trebui să fim chiar mult, mult mai jos.

Alex Cozer

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •