Meteorologii prognozează, că în următoarele două săptămâni (14 – 27 ianuarie 2019), va fi o vreme rece, dar cu fluctuaţii ale valorilor termice atât ziua, cât şi pe parcursul nopţilor, în timp ce precipitaţiile slabe cantitativ, mai ales sub formă de ninsoare, vor continua să fie prezente, relevă prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) de la București.

În această perioadă temperatura aerului va avea o evoluţie oscilantă. Astfel, media maximelor va scădea pe 15 ianuarie, până spre -1 grad, apoi va creşte la 5 grade, pe 18 ianuarie.

În intervalul 19 – 22 ianuarie, valorile termice diurne vor scădea treptat până la o medie a maximelor de -2 grade, iar ulterior, până la finalul celor două săptămâni de prognoză, se estimează o creştere până la două grade Celsius.

Temperaturile minime vor avea o evoluţie similară cu cea a maximelor şi vor fi, în medie, sub zero grade pe toată durata de prognoză, cele mai reci dimineţi fiind cele din 16 şi 23 ianuarie, când media valorilor termice minime va fi între -7 şi -6 grade. Precipitaţii slabe cantitativ se vor semnala cu caracter temporar îndeosebi în timpul celei de-a doua săptămâni.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •