(DOC) Socialiștii au sesizat CC și Curtea de Apel; Vor mai multe secții de votare în Rusia
Deputații socialiști Adrian Lebedinschi, Vasile Bolea și Vlad Batrîncea au sesizat astăzi, 22 ianuarie, Curtea Constituțională (CC) privind numărul de secții de votare stabilite pentru diasporă. Reprezentanții PSRM sunt nemulțumiți de faptul că în Federația Rusă vor fi organizate 11 secții de votare la alegerile din 24 februarie.
Potrivit socialiștilor, în Rusia ar fi necesare cel puțin 30-40 de birouri electorale.
„Acesta este un caz grav de discriminare constituțională”, a declarat Batrîncea, spunând că în Europa și SUA au fost vor fi deschise aproape 100 de secții de votare, suficiente pentru numărul de alegători, dar în Federația Rusă și-ar putea exercita dreptul de a vota doar 10% dintre cetățeni.
Citiți și: (DOC) Guvernul a decis să deschidă 125 de secții de votare peste hotare; Lista completă
Socialiștii califică hotărârea Guvernului drept una „politică și chiar geopolitică”. Aceștia cer ca magistrații de la Înalta Curte să examineze sesizarea în regim de urgență și să declare hotărârea ca fiind neconstituțională.
Luni, 21 ianuarie, reprezentantul PSRM, Maxim Lebedinschi, a contestat decizia Comisiei Electorale Centrale (CEC) privind numărul de secții de votare care urmează să fie deschise peste hotare la Curtea de Apel Chișinău. Acesta a menționat că CEC nu a ținut cont de recomandarea Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă, care cerea 22 de secții. De asemenea, Lebedinschi a afirmat că cinci secții de votare din cele 11 nici nu au fost solicitate, deoarece în acele regiuni stau puțini moldoveni.
Citiți și: (HARTĂ) Curioasele decizii ale Guvernului Filip în cazul deschiderii secțiilor de vot peste hotare
„Dacă Curtea de Apel sau Curtea Constituțională nu va întreprinde nimic, noi, socialiștii, vom face tot posibilul ca să demonstrăm că acest scrutin este anticonstituțional”, a conchis Vlad Batrîncea.
Citiți și: FreeMoldova cere Guvernului să deschidă mai multe secții de vot în străinătate
Comentarii