Sursă foto: Emaze

Consiliul Municipal din Praga a aprobat componenţa unei noi comisii condusă de un „primar de noapte”, cu misiunea de a gestiona problemele cu care se confruntă oraşul după lăsarea întunericului, precum zgomotul provenind de la barurile şi localurile din capitala Cehiei, informează agenţia Xinhua și citează Agerpres.

Noul organism va fi condus de Jan Stern şi va fi compus din reprezentanţi ai districtului 1 din Praga în centrul istoric şi ai poliţiei municipale.

Printre cele mai importante sarcini ale comisiei se numără rezolvarea plângerilor legate de zgomotul provenind de la baruri şi restaurante, dar şi promovarea unei vieţi de noapte sigure şi vibrante, care aduce beneficii atât întreprinzătorilor cât şi praghezilor.

Jan Stern, cofondator şi operator al unui centru cultural, este unul dintre iniţiatorii ideii creării unei echipe însărcinate cu gestionarea problemelor nocturne ale capitalei.

Pentru îndeplinirea acestor sarcini, echipa va elabora o serie de măsuri pe termen scurt şi lung, precizează Xinhua.

Primul pas va fi majorarea numărului de agenţi de poliţie prezenţi în zonele cele mai afectate de probleme pe timpul nopţii, în care locuitorii reclamă că nu se pot odihni.

Următorul pas va fi emiterea unei directive care va permite districtelor capitalei să stabilească ore de închidere ale localurilor în anumite zone.

Comisia se va angaja, de asemenea, în comunicarea sistematică cu reprezentanţii cluburilor de noapte şi organizatorii evenimentelor culturale importante în vederea consolidării autoreglementării, a precizat Consiliul Municipal.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here