(VIDEO) Detalii despre întâlnirea dintre reprezentanţii PDM şi Promo-Lex; Cine a inițiat discuția și la ce concluzie s-a ajuns
Discuția de luni dintre reprezentanții PDM și Promo-LEX, în cadrul căreia democrații au sugerat ca „orice încălcări ale legii pe care Promo-Lex le constată în procesul electoral să fie prezentate autorităților statului, iar acele încălcări care vizează un concurent electoral anume să fie semnalate în mod individual acestuia”, nu a fost una tăinuită și a fost inițiată, inclusiv, de reprezentanții Asociației, care vor avea discuții cu fiecare formațiune politică. Cel puțin asta declară directorul executiv al Asociației, Ion Manole.
Întrebat în cadrul unui interviu pentru Cotidianul, ce au discutat reprezentanții Promo-LEX cu cei ai PDM și de ce democrații au venit cu astfel de sugerări, Manole a declarat că discuția a fost inițiată, inclusiv, de reprezentanții Asociației, pentru a convinge democrații, care au avut reacții de nemulțumire față de rapoartele de monitorizare a Misiunii de Observare a alegerilor din 24 februarie curent, că ceea ce face Promo-LEX este în interesul societății, în interesul democrației și al standardelor democratice.
„În orice structură pot exista opinii greșite, pot exista persoane care au opinii eronate. Vrem să credem că după această discuție, noi am explicat și cred că am reușit să convingem reprezentanții PDM că ceea ce face Promo-LEX este în interesul societății, în interesul democrației și al standardelor democratice. Este nevoie de organizație nonguvernamentală independentă, credibilă care să continue monitorizarea și informarea cetățenilor și a actorilor relevanți privind mersul și desfășurarea campaniei și a proceselor electorale. Despre această întâlnire nu am ascuns. Nu este una secretă. Nu este una de subordonare. Discuția a fost inițiată inclusiv de noi. Și în campaniile precedente, preferăm să avem întâlniri cu concurenții electorali. De această dată o vom face individual cu fiecare formațiune politică”, a declarat Ion Manole.
Referitor și la criticile membrului Comisiei Electorale Centrale (CEC) și fost președinte al acesteia, Iurie Ciocan, cum că rapoartele de monitorizare a influența alegătorii și acestea nu trebuie prezentate în campanie electorală, Manole a punctat că după discuția cu membrii CEC s-a ajuns la concluzia că Ciocan a avut o părere greșită, care nu este împărtășită de alți membri ai Comisiei.
„Critici au fost întotdeauna, din toate părțile. Indiferent dacă aceste critici veneau din partea opoziției sau a partidelor care se aflau la putere, la un moment dat, noi am continuat să ne facem treaba așa cum știm, să respectăm legislația și metodologia noastră. Același lucru se va întâmpla și în continuare. A fost opinia domnului Ciocan. În scurt timp, am avut o întrevedere la CEC, inclusiv cu participarea domnului Ciocan. Foarte multe aspecte au fost discutate și observăm că această opinie a domnului Ciocan nu a fost împărtășită de membrii CEC. În urma acestei discuții am ajuns la un numitor comun, s-a înțeles că opinia personală a domnului Ciocan nu este una corectă, nu este împărtășită de alți membri ai CEC și nu am văzut urmări după cele discutate. Ne bucură acest fapt, deoarece este dreptul fiecărui membru al CEC să aibă opiniile sale, dar este important ca acestea să fie explicate și înțelese. Noi nu ne vom schimba, nu avem cum să ne schimbăm. Faptul că această situație nu a avut o continuare, denotă clar faptul că am avut dreptate”, a mai declarat directorul executiv al Asociației Promo-LEX, Ion Manole.
Conform acestuia, Asociația este independentă și va continua să menținem acest standard.
Vicepreședinții PDM Vladimir Cebotari și Sergiu Sîrbu s-au întâlnit luni cu directorul Promo-Lex, Ion Manole și directorul de programe Pavel Postică pentru a discuta despre modul cum observă asociația pregătirea alegerilor, criticată deja de PD. Potrivit unui comunicat al PDM, Cebotari și Sîrbu au sugerat că „orice încălcări ale legii pe care Promo-Lex le constate în procesul electoral să fie prezentate autorităților statului, iar acele încălcări care vizează un concurent electoral anume să fie semnalate în mod individual acestuia”.
Această întâlnire a venit după ce PDM a transmis scrisori mai multor ambasadori occidentali, observatorilor OSCE și donatorilor Promo-Lex în care se afirmă că rapoarte recente de monitorizare a pregătirii alegerilor, făcute de Promo-Lex ar „conține informații neadevărate, neverificate și trunchiate”. Rapoartele semnalau acțiuni ale PD, Partidului Socialiștilor și Partidului Șor de corupere a alegătorilor și folosire a resurselor administrative în scopuri electorale.
Comentarii