(VIDEO) Igor Munteanu: Prin vinderea cetățeniei ne-am putea trezi cu teroriști cu pașapoarte moldovenești
Proiectul prin care Republica Moldova acordă cetățenia statului în schimbul unor investiții este unul care comportă multe riscuri, inclusiv acela de a ne trezi cu teroriști care dețin pașaportul statului nostru, avertizează fostul ambasador al Republicii Moldova în SUA, Igor Munteanu.
El a vorbit în cadrul unui interviu pentru Cotidianul că în timp ce actuala guvernarea izolează Republica Moldova de Uniunea Europeană și SUA, încearcă să se orienteze spre zona Orientului Mijlociu, inclusiv prin această lege de acordare a cetățeniei.
„Această guvernare își asumă niște riscuri extrem de mari. Zona spre care ei își orientează interesul financiar este una care fierbe. O zonă care a furnizat elemente ce au stat la baza unor războaie din zonă. Noi suntem o țară mică, pașnică, fără elemente teroriste pe teritoriu, dar nimeni nu poate să garanteze, mai ales SIS-ul, din care parte vin banii și ce origine au. Ne jucăm cu focul. Nu avem niciun motiv să credem că aceștia sunt bani curați, orientați spre dezvoltarea țării și că nu ar avea alte interese în spate”, a declarat Igor Munteanu.
El a mai acuzat că astăzi Republica Moldova se izolează de practicile prin care pot fi evitate astfel de riscuri.
„Unii oameni care care fac parte din actuala guvernare văd statul ca un bun privatizat, care trebuie să le servească interesele proprii”, a mai spus fostul ambasador în SUA.
Comentarii