(VIDEO) Un senator rus afirmă că Transnistria este teritoriu rusesc
Transnistria este teritoriu rusesc, puțin mai mic, dar teritoriu rusesc, afirmă senatorul rus, Alexei Puşkov. Opinia a fost exprimată cu ocazia deschiderii, la Moscova, a Fondului pentru Dezvoltarea Relațiilor Sociale și Culturale „Transnistria”.
În cadrul unui discurs rostit în fața unor așa-numiți reprezentanți ai regiunii transnistrene, printre care așa-numitul lider, Vadim Krasnoselskii, şi aşa-numitul ministru de Externe, Vitalii Ignatiev, senatorul rus a afirmat că Transnistria ar fi teritoriu rusesc.
„Aveți prietenia și susținerea noastră, atât din punct de vedere personal, cât și la nivel de întreagă națiune, deoarece niciodată nu am auzit, cu excepția unor cercuri înguste, ca Rusia să se distanțeze de Transnistria. Vreau să vă urez succes. În general, suntem un popor unic, cu două teritorii, un teritoriu mare rusesc și un alt teritoriu mai mic, dar tot rusesc”, a declarat Puşkov.
Amintim că, marți, 22 ianuarie, la Moscova, a fost inaugurat Fondul pentru Dezvoltarea Relațiilor Sociale și Culturale „Transnistria”. Fondul ar urma să contribuie la promovarea relațiilor culturale și socio-economice.
Autoritățile de la Chișinău nu au comentat, deocamdată, acest eveniment.
Comentarii