Liderul opoziției din Venezuela, Juan Guaido, care s-a autoproclamat preşedintele legitim al ţării săptămâna trecută, a declarat că naţiunea sa trăieşte „un moment aproape magic” într-un interviu acordat The Guardian.

Guaido a spus că este hotărât „să îşi termine treaba” prin a-l forţa pe preşedintele Nicolas Maduro să demisioneze şi să încheie o criză umanitară care a dus la emigrarea a trei milioane de persoane din Venezuela.

Politicianul în vârstă de 35 de ani a precizat că susţinerea comunităţii internaţionale, unitatea opoziţiei şi susţinerea poporului au dus la o şansă unică „de a lăsa haosul în urmă”.

Guaido a mai anunţat că îşi va intensifica eforturile prin convocarea unor marşuri miercuri şi sâmbătă, când va expira ultimatumul acordat de ţările europene pentru a organiza noi alegeri.

„Frustrarea s-a transformat în speranţă. Oamenii îndrăznesc să viseze din nou … ne-am trezit dintr-un coşmar şi avem vise noi, visăm la viitor, visăm la ţara noastră, nu unde suntem, ci unde putem ajunge”, a afirmat acesta.

Unii observatori sunt îngrijoraţi privind posibilitatea declanşării unui război civil, dacă diferite fracţiuni militare susţin diferiţi lideri.

Dar Guaido nu este îngrijorat de această posibilitate: „Nu cred că vom ajunge în acel punct. Ideea este să mărim presiunea”, a afirmat el.

Guaido speră ca protestatarii să nu fie întâmpinaţi la manifestaţiile din această săptămână cu represiune, cum s-a întâmplat la ultimele proteste masive din 2017: „Nu este momentul pentru mai multe morţi sau mai multe sacrificii”.

Grupările pentru drepturile omului au informat că cel puţin 26 de persoane au fost ucise de când au început cele mai recente proteste săptămâna trecută.

Guaido a declarat că este încrezător privind viitorul şi a făcut apel la venezueleni să aibă încredere că ţara este la un moment de cotitură.

„Există riscuri … dar vor fi recompense mari”, a afirmat el.

„Oriunde mă duc văd zâmbete … cu toţii ştim că situaţia este gravă dar am primit încurajări, în ciuda acestui fapt. Este grozav să văd atâta speranţă. Am primit telefoane de la prieteni din copilărie care au părăsit ţara şi care mi-au spus că în sfârşit au speranţa că s-ar putea întoarce şi mi-au transmis că se vor folosi de tot ce au învăţat afară pentru a reconstrui ţara”, a adăugat Guaido.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here