Curtea Constituțională (CC) a declarat inadmisibile sesizările depuse de reprezentanții PSRM și cei ai blocului electoral „ACUM DA PAS” privind controlul constituționalității Hotărârii Guvernului nr. 30 din 18 ianuarie 2019 cu privire la organizarea secțiilor de votare din străinătate.

Magistrații CC menționează că autorii sesizărilor nu demonstrează cum ar fi afectată esența dreptului la vot prin adoptarea măsurilor contestate și, respectiv, nu poate fi constatată o încălcare a dreptului la vot, deoarece trebuie să fie atestată o ingerință în esența acestuia.

Citiți și: (DOC) Socialiștii au sesizat CC și Curtea de Apel; Vor mai multe secții de votare în Rusia

Potrivit aprecierii Curții, „Guvernul nu a afectat esența dreptului la vot al cetățenilor moldoveni cu drept de vot aflați peste hotarele Republicii Moldova, ci dimpotrivă, a întreprins măsuri pentru a asigura posibilitatea votării pentru cetățenii aflați în afara țării. Această concluzie a Curții se bazează inclusiv pe un studiu efectuat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (…), potrivit căruia unele state europene nu le permit cetățenilor care trăiesc în afara țării să voteze după trecerea unei anumite perioade de timp, iar altele le permit acestora să voteze doar cu permisiunea statului-gazdă. Cetățenii Republicii Moldova își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare din alte țări sau la secțiile de votare din Republica Moldova. Din aceeași perspectivă a controlului de constituționalitate, Guvernul nu și-a depășit puterea discreționară în materia organizării alegerilor”.

Curtea consideră că sesizările sunt nefondate.

Decizia este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Citiți și: Blocul „ACUM” acționează CEC în judecată; Solicită mai multe secții de vot în străinătate

„În baza acestor considerente, mergem în instanța de contencios administrativ împotriva Hotărârii Guvernului prin care au fost constituite secțiile de votare din străinătate. Fie prin cerere de chemare în judecată separată, fie prin excepție de ilegalitate ridicată în dosarul împotriva Comisiei Electorale Centrale. Lupta continuă”, a reacționat juristul PAS, Sergiu Litvinenco, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Tot astăzi, Curtea Constituțională a publicat decizia privind sesizarea depusă de către Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai.

Citiți și: (DOC) Ce spun magistrații Curții Constituționale despre interdicția de a vota în baza pașaportului expirat

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •