Fondatorul Amazon acuză o publicație de șantaj

Autor: , in Externe / 8 februarie, 2019, 17:12

Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, l-a acuzat pe editorul publicaţiei National Enquirer că a încercat să-l şantajeze, într-un articol publicat joi pe blogul său personal, relatează BBC, citat de stirileprotv.ro.

Bezos a susţinut că American Media Inc, compania care deţine National Enquirer, l-a ameninţat că va face publice fotografii compromiţătoare şi a publicat ceea ce el spune că ar fi e-mailurile primite de la AMI, detaliind ceea ce el a calificat drept “extorsiune şi şantaj”.

„Mi s-a întâmplat ceva neobişnuit, de fapt, pentru mine nu a fost doar neobişnuit, a fost pentru prima dată. Mi s-a făcut o ofertă pe care nu o pot refuza. Sau cel puţin aşa au crezut cei mai buni oameni de la National Enquirer. Mă bucur că au crezut asta, pentru că i-au încurajat să pună totul în scris”, a scris Bezos.

„Mai degrabă decât să cedez la extorsiune şi şantaj, am decis să public exact ceea ce mi-au trimis, în ciuda costurilor personale şi a jenei cu care mă ameninţă”, a mai adăugat acesta.

De asemenea, el a declarat că AMI dorea ca el să facă o declarație publică falsă.

Bezos susţine că ar fi primit un e-mail de la şeful principal al AMI, Dylan Howard, în care îl ameninţă că va face publice fotografii intime, dar şi mesaje cu fostul reporter TV, Lauren Sanchez, cu care National Enquirer susține că Bezos are o relație.

Unele dintre mesaje au fost făcute publice luna trecută, atunci când Bezos şi soţia lui, Mackenzie, și-au anunțat divorțul după 25 de ani de căsătorie.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X