Sursă foto: protv.md

Valeriu Ghilețchi, candidat independent pe circumscripția uninominală nr. 51 la alegerile parlamentare din 24 februarie, susține că acuzațiile privind faptul că opt din cele 12 secții de votare vor fi organizate în apropierea bisericilor baptiste sunt „lipsite de temei” și că el nu a fost „implicat sau consultat în selectarea acestor locuri”.

„Cu regret, suntem martorii a unei noi campanii de dezinformare și denigrare. În primul rând, vreau să remarc că eu nu am fost deloc implicat sau consultat în selectarea acestor locuri, unde vor fi deschise secțiile de votare. În al doilea rând, în cea mai mare parte, aceste secții de votarea au fost păstrate în locurile unde au fost deschise secțiile la alegerile anterioare. În al treilea rând, există o practică în SUA, spre deosebire de Republica Moldova, unde foarte multe secții de votare, în toate alegerile care au loc în America, fie că e vorba de alegerile de Congres sau ale președintelui SUA, ca secțiile să se deschidă în biserici. Clădirile bisericilor sunt centre comunitare. Prin urmare, toate aceste învinuiri sunt lipsite de temei. La aceasta aș mai adăuga faptul că în ultimele alegeri mii de voturi au fost date, spre exemplu, pentru doamna Sandu în aceleași biserici evanghelice din SUA și nimeni nu a reproșat nimic”, a declarat Ghilețchi.

Citiți și: Opt din cele 12 secții de votare din SUA, deschise lângă biserici baptiste; Politolog: Condiții net superioare pentru Ghilețchi

Potrivit acestuia, jurnaliștii de la newsmaker.md ar prezenta niște falsuri. El remarcă faptul că TBC ar fi de la To Be Confirmed, ci nu de la Trinity Baptist Church, În Portland, secția de votare va fi amplasată în oficiul unei companii de asigurări, în Sacramento, secția de votare va fi deschisă lângă un restaurant moldovenesc, în Raleigh nu este deschisă secție în biserică, iar Stepan Macari nu este slujitor al bisericii.

Pe circumscripția uninominală nr. 51, Canada și SUA, au fost înregistrați 13 candidați: democratul Ghenadie Moroșanu, socialistul Gaik Vartanean, Dumitru Alaiba, reprezentant ACUM, Rodica Rusu – din partea Partidului „Șor” – și independenții Viorel Savva, Valeriu Ghilețchi, Valentin Ganea, Gheorghi Grozav, Petru Neaga, Alexandrin Patron, Roman Palancica, Oleg Bînzar și Ana Vasilachi.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here