(DOC) Ambasada Ucrainei dezminte declarațiile lui Dodon; Preşedinţia prezintă dovezi
Ambasada Ucrainei în Republica Moldova dezminte afirmațiile făcute de președintele țării, Igor Dodon, care a spus aseară, în cadrul unei emisiuni televizate, că Petro Poroșenko ar urma să vină miercuri, 13 februarie, la Chișinău.
„În programul de lucru al șefului statului ucrainean, președintele Petro Poroșenko, nu există vizite în Republica Moldova. Ambasada Ucrainei nu comentează informațiile care au apărut în mass-media”, a reacționat misiunea diplomatică.
„Mai demult se pregătea o asemenea vizită, însă ea a fost amânată pentru o dată ulterioară. În contactele noastre cu autoritățile de la Kiev, pe agenda bilaterală se menține acest subiect”, a declarat șeful serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Alexandru Roitman, pentru agora.md, care a precizat că în planul vizitei amânate nu era prevăzută o întâlnire dintre Poroșenko și Dodon.
Serviciul de presă al Președinției a publicat ulterior documente în care se precizează că, la 7 februarie, instituția prezidențială a primit o scrisoare oficială de la Cancelaria de Stat prin care a fost solicitat acceptul șefului statului pentru utilizarea serviciilor acordate de Garda de Onoare și Orchestra Prezidențială în cadrul vizitei în Republica Moldova a lui Petro Poroșenco, președintele Ucrainei, pentru 13 ferbruarie.
Dodon a spus luni, în cadrul unei emisiuni televizate, că a aflat despre vizita lui Poroșenko la Chișinău pentru că Președinției i s-a solicitat garda de onoare, pe care a acceptat să i-o pună la dispoziție.
„În privința unei întrevederi, în condițiile în care Poroșenko este candidat la alegerile prezidențiale din Ucraina, consider că nu va fi corect să ne întâlnim. Președintele nu trebuie să aibă întrevederi cu vreun candidat. Dacă ne întâlnim cu Poroșenko, mâine poate apărea altul să spună că vrea să vină în Republica Moldova și să aibă întrevedere cu președintele”, a menționat Igor Dodon, completând că nu vrea să se amestece „în politica internă a Ucrainei”.
Comentarii