Deputatul PD Constantin Ţuţu a fost la sfârșitul săptămânii trecute în centrul atenției la un restaurant din Chișinău. Țuțu şi-ar fi sărbătorit ziua de naştere. De două ori – vineri şi sâmbătă, când a fost, de fapt, omagiat. Surprins de echipa Jurnal TV, deputatul a spus că nu el este gazda petrecerii luxoase… Asta chiar dacă invitaţii spuneau că vin anume la ziua lui de naştere

În timp ce Constantin Ţuţu spune că nu el este cel sărbătorit, oaspeţii spuneau că vin anume la ziua lui de naştere.

În aceeaşi seară, pe reţelele de socializare au apărut mai multe poze din interiorul localului cu pricina. În niciuna dintre acestea nu apare vreun membru marcant al PD, chiar dacă Ţuţu ne spune acum că a sărbătorit ziua partidului. Pe una dintre fotografii îl vedem doar pe Serghei Curnic, un fost poliţist, membru PD şi consilier PD în oraşul Codru. Mai mult decât atât, pe pagina lui Constantin Ţuţu vedem că mai mulţi dintre invitaţii la petrecere i-au adresat felicitări încă vineri seara, iar alți oaspeţi, pe care i-am filmat de afară, intrau în local cu flori şi cadouri scumpe. Pentru partid sau pentru Constantin Ţuţu, nu este clar, deocamdată, mai precizează sursa citată.

Constantin Țuțu este născut la 9 februarie 1987.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here