Senatorii americani au prezentant un proiect de lege „Cu privire la Apărarea de agresiunea Kremlinului”, care presupune noi sancțiuni împotriva Rusiei.

Aceasta este a doua versiune a proiectului de lege. Prima versiunea a fost înaintată încă în 2018, dar nu a trecut de Congres.

Printre inițiativele senatorilor se numără impunerea sancțiunilor asupra băncilor rusești care susțin guvernul rus în distrugerea instituțiile democratice din alte țări.

De asemenea, sancțiunile vor fi aplicate și asupra politicienilor, oligarhilor, membrilor familiilor lor și a altor persoane care sunt implicate în activități ilegale și corupte, în interesul lui Vladimir Putin.

Din cauza conflictului din Ucraina, se propune să se impună sancțiuni împotriva a 24 de agenți FSB, implicați în atacul asupra corabiei ucrainene din strâmtoarea Kerci (numele acestora nu sunt menționate).

Ca și în versiunea precedentă, sancțiunile vor fi de natură cibernetică și care țin de datoriile statului rus.

De asemenea, senatorii propun să fie evaluată, din nou, rolul Rusiei în calitate de țară-sponsor al terorismului, să fie determinată suma activelor lui Vladimir Putin, și ca SUA să nu se poată retrage din NATO fără susținerea a cel puțin două treimi dintre senatori.

Potrivit unuia dintre autorii proiectului de lege, senatorul democrat Bob Menendes, „paralizia lui Trump a adus Congresul în culmea indignării”.

Conform Reuters, noua versiune a legii are mai multe șanse de a fi votată de Congres, deoarece din ce în ce mai mulți senatori sunt nemulțumiți de implicarea Rusiei în afacerile altor state.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •