Igor Munteanu susține că operația de eliberare a piloților moldoveni din prizonieratul din Afganistan, care a devenit subiect electoral, s-a făcut clandestin, fără ca autoritățile competente ale Republicii Moldova să cunoască planul, iar aceasta demonstrează că Vlad Plahotniuc și Igor Dodon sunt capabili de orice.

„Suntem într-o campanie electorală în care cei doi poli ai aceluiași binom păcătos, Plahotniuc-Dodon, își trag cu nerușinare iorganul politic unul de la celălalt în speranța că vor păcăli încă o dată alegătorii. Ambii trișează ca niște farsori ordinari. Primul păcălici, Igor Dodon, își atribuie meritul direct al eliberării, dar peste capul autorităților competente, care au obligații clar stipulate de legislație în aceste situații, și nu poate explica de ce la trapa avionului nu se găsesc autoritățile federale ruse, ci un individ obscur ca Igor Ceaika, implicat în numeroase scandaluri și crime economice pe teritoriul Federației Ruse. (…) Celălalt păcălici, Vlad Plahotniuc, pare să trăiască o criză acută de gelozie politică, legată de faptul că această eliberare misterioasă, pe care și-o atribuie Dodon în acest moment electoral, i-a trecut aparent pe lângă nasul fin de antreprenor politic”, a declarat fostul ambasador al Republicii Moldova în SUA în cadrul unui interviu acordat pentru Deutsche Welle.

Munteanu menționează că piloții capturați de talibani în 2015 ar fi putut fi eliberați încă în 2018, dar „deoarece comanditarul eliberării era interesat să folosească actul eliberării în alegeri, aceștia au fost ținuți, chiar și după încheierea eliberării lor”.

Totodată, potrivit candidatului ACUM pe circumscripția nr. 15, aceste alegeri sunt infectate de toate încălcările posibile, toate autoritățile statului fiind „înhămate la opera de fraudare masivă a alegerilor”.

„Știind care vor fi reacțile comunității internaționale, actualul Guvern (nedegrevat din funcție) se face de râs, reacționând inadecvat, stupid, nervos, preocupat mai mult de propria burtă și interese mercantile decât de interesul național. Cât fac numai privatizările obscure pe care actualul Guvern le face în plină campanie electorală sau „pernele călduțe” pe care le așterne condamnatului în prima instanță Ilan Șor, implicat până în ficați în frauda bancară din 2013-2014 și care continuă opera de corupere în masă a alegătorilor, fără ca CEC să oprească aceste ilegalități strigătoare la cer”, a adăugat Igor Munteanu.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •