Membri PD și trustul lui Plahotniuc, atac furibund la adresa Facebook: Această rețea nu mai este liberă

Autor: , in Politic / Populare / 15 februarie, 2019, 10:04

Membrii Partidului Democrat, care s-au trezit cu conturile și paginile blocate de către Facebook, ca urmare a activității acestora prin care instigau la dezbinare și distribuiau informații false, au lansat atacuri furibunde la adresa rețelei de socializare, pe care o acuză că nu ar mai fi liberă.

Unul dintre aceștia este vicepreședintele organizației de tineret a Partidului Democrat, Ion Harghel, care a rămas atât fără pagina sa personală cât și fără o pagină denumită „Într-un PAS Bun”, prin intermediul căreia ataca partidele de opoziție, în special Partidul Acțiune și Solidaritate.

El a acuzat cea mai mare rețea de socializare din lume că „nu ar mai fi liberă”. Harghel a fost acuzat pe rețelele de socializare că ar fi gestionat activitatea de trolling a Partidului Democrat.

„După comunicatul facebook, lucrurile au devenit clare. Un oarecare ONG care “nu” este afiliat cu partidele opoziției, binomul politic PAS cu DA, s-a adresat la facebook, în realitate i-a prezentat acestei rețele de socializare care până mai ieri era liberă, o listă cu profile și pagini incomode pentru Maia Sandu și Andrei Năstase ca să fie blocate. Zis și făcut!”, a acuzat Harghel.

El acuză că în spatele acestei acțiuni ar sta cetățeni moldoveni care lucrează la Facebook.

„Culmea nesimțirii a mers până acolo, încât astăzi, noul profil a fost din nou blocat de facebook! Și doar după câteva schimburi de e-mailuri dure, Facebook și-a cerut scuze și mi-a deblocat profilul, iar în continuare voi depune tot efortul să-mi reîntoarcă și pagina, dar și vechiul profil. Dar ce să facă ceilalți zeci de membri ai PDM care l-a fel s-au trezit cu profilele personale blocate? Ce facem în general cu această ingerință a Facebook în campania electorală din Republica Moldova? Tolerăm?! Păi mâine ați putea fi voi victimele dictaturii ce se instaurează pe facebook!”, a mai scris Harghel pe un nou cont creat de el pe Facebook.

Și fostul purtător de cuvânt al Ministerului Culturii, Educației și Cercetării, Ion Mischevca, a condamnat acțiunile Facebook.

„Facebook a închis și pagina satirică Times New Moldovan? Cică nu vor să se implice în campania electorală, dar tocmai asta au făcut. Și, culmea, nu și-au probat afirmațiile privind „angajații Guvernului” și nici nu vor restitui banii din postările sponsorizate. Facebook chiar devine un instrument de cenzură și face partizanat politic. Hai, ștergeți-mi contul, că atunci când mi-a fost spart nu ați mișcat un deget”, a scris Mischevca, care s-a remarcat recent după ce a amenințat cu judecata un jurnalist pentru că l-a numit idiot pe aceeași rețea de socializare.

Și presa din trustul controlat de Vladimir Plahotniuc, inclusiv site-ul Publika.md, a tratat subiectul, titrând: „Conturi de Facebook blocate în Moldova pentru că nu sunt pe placul lui Maia Sandu și Andrei Năstase”.

Facebook: 20 de mii de dolari cheltuiți de angajați ai Guvernului pentru dezbinare și știri false

168 de conturi și 28 de pagini de Facebook și 8 de Instagram, care promovau știri false și erau, în unele cazuri, gestionate de angajați ai Guvernului Republicii Moldova, au fost blocate de către administrația celei mai mari rețele de socializare din lume.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Facebook, unele dintre conturi erau gestionate de persoane autentice, iar altele se ascundeau în spatele unor identități false.

„Având în vedere viitoarele alegeri din Moldova, am dorit să informăm oamenii despre acțiunile pe care le-am întreprins și despre faptele pe care le cunoaștem în prezent”, se arată în comunicatul Facebook.

Rețeaua de socializare a precizat că administratorii paginilor blocate și conturile care au fost șterse postau informații legate, în special, de viața politică.  54.000 de conturi urmăreau cel puțin una dintre paginile de pe Facebook și 1.300 urmăreau postările conturilor de Instagram eliminate acum.

Cei care au răspândit informațiile au cheltuit 20.000 de dolari pe publicitate, în lei românești, euro și dolari.

„Ei au distribuit fotografii trucate, mesaje dezbinatorii și au clonat o pagină care aparținea unei organizații locale ce lupta cu știrile false. Deși oamenii din spatele acestor activități au încercat să-și ascundă identitatea, analiza noastră a constatat că o parte din acțiuni sunt legate de angajați ai Guvernului Republicii Moldova”, precizează Facebook.

Membri PD rămași fără conturi de Facebook și pagini care răspândeau știri false, blocate

Printre conturile blocate, pe lângă cele ale trollilor cu conturi false, se numără și zeci de conturi reale, care aparțineau unor membri ai Partidului Democrat, în special din organizația de tineret.

Mai mult, au fost blocate și pagini care atacau constat opoziția de la Chișinău și au răspândit numeroase știri false în campania prezidențială din 2016 și cea locală, din 2018.

Printre paginile blocate se numără cele care au inventat știrea falsă privind cei „30 de mii de sirieni” sau care scriau în 2018 că Andrei Năstase a promis că va „concesiona Chișinăul arabilor”.

Aceste conturi și pagini, potrivit Facebook, ar avea legătură directă cu angajați ai Guvernului Republicii Moldova.

În replică, Guvernul a menționat „că nu verifică activitatea pe conturile private de pe rețelele sociale ale angajaților săi” și că va solicita informații suplimentare de la Facebook.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X