Sursă foto: Ouest-France

Mii de „veste galbene” au demonstrat sâmbătă la Paris şi în alte oraşe franceze, la trei luni după debutul acestei mişcări de contestare socială care persistă în pofida unei anumite „oboseli” a opiniei publice, transmite AFP, citată de Agerpres.

La Paris, câteva mii de persoane s-au reunit pe Esplanada Invalizilor, după un marş într-un calm relativ pe bulevardul Champs-Elysées.

La ora locală 14:00, Ministerul de Interne francez a anunţat că în întreaga ţară manifestau aproximativ 10.200 de persoane, dintre care 3000 la Paris, date în scădere faţă de săptămâna trecută.

„Vestele galbene” contestă politica fiscală şi socială a guvernului francez, solicitând printre altele creşterea puterii de cumpărare şi demisia preşedintelui Emmanuel Macron.

La Bordeaux, coloana de manifestanţi a numărat de asemenea câteva mii, confirmând poziţia acestui oraş drept unul dintre bastioanele mişcării „vestelor galbene”, în pofida temerilor legate de apariţia unor noi incidente.

Cel puţin 2000 de manifestanţi s-au strâns şi la Pontivy, în regiunea Bretagne, iar câteva mii au demonstrat la Toulouse, în sud-vestul ţării. La Nantes, manifestaţia a reunit 1600 de persoane.

Alte demonstraţii au avut loc sâmbătă la Lille, Caen, Grenoble, Strasbourg şi Rennes, în fiecare dintre acestea manifestând între 100 şi 1000 de persoane.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here