Iată că am intrat pe ultima sută de metri a campaniei electorale. O campanie murdară, fraudată în mare măsură – sigur la etapa preelectorală, sigur la cea electorală. Urmează să mai vedem ce se va întâmpla în ziua alegerilor și în perioada imediat postelectorală, dar sunt sigur că și ele vor fi fraudate. În consecință, vor fi întrunite toate condițiile ca alegerile să nu fie recunoscute drept libere și corecte.

Și totuși, trebuie să mergem la aceste alegeri!

S-ar părea că și rezultatele sunt deja previzibile. Pentru prima dată nu există divergențe mari dintre sondajele prezentate. În linii mari, avem 4 formațiuni politice care acced în viitorul parlament – PSRM, ACUM, PDM și PPȘ. Am scris anterior că avem trinomul/triada PSRM, PDM și PPȘ de o parte a baricadei și ACUM de cealaltă. Ar mai putea fi 1-2 deputați de la PN pe circumscripțiile uninominale. Ar mai putea fi 1-2 independenți (formal), deși mai degrabă nu va trece niciunul.

Asta e despre motivarea mixtului, gen – vor fi mulți independenți, din raioane etc. Minciuni. Am zis atunci, repet și acum – votul va fi unul politic și pe circumscripții. Dar nici aceștia 1-2 eventuali deputați nu schimbă datele ecuației, care nu are soluții bune. Despre asta vom vorbi deja după.

Și totuși, trebuie să mergem la aceste alegeri!

Dacă am să vă întreb – câte partide s-au înscris în cursă, sunt sigur că 90% nu vor ști răspunsul (păcat că sondajelor le-a scăpat această întrebare). Nici nu trebuie! Cei care trec în aceste alegeri i-am enumerat mai sus. Restul nu contează. Nici chiar PCRM și PL, ceilalți – nici atât. Au fost lansați (da-da, nu s-au lansat de capul lor, nici pe cont propriu și la sigur din același centru de comandă) în această campanie cu alte scopuri. Dar nici ei nu pot influența rezultatul.

Și totuși, trebuie să mergem la aceste alegeri!

Mai e harababura cu referendumul. E făcătură, ca să tumănească lumea și ca cei din diasporă să voteze cât mai puțini. Ce facem noi? Le stricăm jocul! 2 buletine – galben și bej, nu le luăm, nu semnăm pentru ele la secția de votare. Nu participăm la referendum! Nu ne pot obliga.

Și totuși, trebuie să mergem la aceste alegeri!

Ne rămân 2 buletine. Mai întâi – votăm partidul pe lista națională. Apoi – căutăm candidatul partidului în lista candidaților pe circumscripție și-l votăm.

Și totuși, trebuie să mergem la aceste alegeri!

Există, totuși, o necunoscută în aceste alegeri. Peste 50% de indeciși. Dacă ei toți vor sta acasă, atunci rezultatul nu mai poate fi schimbat. Este exact ceea ce vrea Plahotniuc. Ca să schimbăm rezultatul, trebuie să-i convingem să iasă la vot.

Cum? Mâna pe telefon și sunăm toate rudele și cunoscuții. Le punem o singură întrebare. Care sunt interesele noastre (ale mele, ale tale, ale cetățenilor, ale țării) comune cu Plahotniuc? Există măcar unul? Nu! Atunci ieșim și votăm. Cum? E scris mai sus.

Și totuși, trebuie să mergem la aceste alegeri!

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •