Simona Halep s-a calificat în sferturi la Dubai, după ce a învins o ucraineancă

Autor: , in Sport / 20 februarie, 2019, 16:19

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.828.000 dolari, după ce a dispus cu 6-3, 7-5 de ucraineanca Lesia Ţurenko.

Halep s-a impus după o oră şi 20 de minute, însă meciul a fost mai echilibrat decât arată scorul.

Românca a obţinut a şaptea sa victorie în faţa ucrainencei (29 ani, 23 WTA) în tot atâtea meciuri. Săptămâna trecută, Halep se impunea în optimi la Doha cu 6-2, 6-3.

Debutul meciului a fost unul echilibrat, dar Halep a reuşit un break la 2-2 şi apoi s-a desprins la 5-2, dar nu a reuşit să încheie setul. Ţurenko a făcut un break, însă Simona Halep a luat primul set cu 5-3, pe serviciul adversarei.

Ţurenko a început mai bine actul secund şi a condus cu 2-0. Halep a revenit şi a reuşit să ia trei ghemuri la rând, iar cele două jucătoare a mers cu serviciul până la 4-4. Ucraineanca a făcut break şi a servit pentru set, dar Halep a câştigat contra serviciului (5-5), iar apoi nu a mai pierdut niciun punct până la final, impunându-se cu 7-5.

Dacă raportul la capitolul winners (mingi direct câştigătoare) a fost echilibrat, 13-12 pentru Halep, la erori neforţate Ţurenko a avut mai multe, 28-17.

Halep, campioană la Dubai în 2015, şi-a asigurat un cec de 59.960 dolari şi 190 de puncte WTA.

Următoarea adversară a româncei va fi învingătoarea dintre elveţianca Belinda Bencic şi belarusa Arina Sabalenka, numărul opt pe lista capilor de serie.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X