Sursă foto: border.gov.md

Polițiștii de frontieră au dejucat planul ilicit al unui conducător auto privind introducerea în țară a substanțelor interzise. Din cercetările preliminare s-a constatat că cele 520 de grame de masă vegetală a fost preluată din Ucraina și urma să ajungă în municipiul Chișinău.

Conform unui comunicat emis de Poliția de Frontieră, incidentul a fost înregistrat în ieri, 20 februarie, pe sensul de intrare în Republica Moldova. La linia de control destinată mijloacelor de mare tonaj s-a apropiat un camion ce efectua ruta Federația Rusă – România. În timpul verificărilor în compartimentul prevăzut pentru odihna șoferului a fost depistată o sacoșă cu două cutii cu volumul de 1 litru în interiorul cărora se afla o substanță vegetală fărâmițată de culoare verde închis cu un miros înțepător asemănător cu canabisul.

Audiat, conducătorul auto, locuitor al mun. Chișinău, în vârstă de 44 de ani, a comunicat că pachetul respectiv l-a preluat de la un cunoscut din Ucraina, ultimul solicitându-i ajutorul de a-l transmite unei persoane necunoscute din capitală. Moldoveanul susține că nu a intrat în detalii privind conținutul cutiilor.

Polițiștii de frontieră din Direcția regională Est au preluat probe din masa vegetală, fiind trimise pentru efectuarea expertizei.

Sursă foto: border.gov.md

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here