Sursa foto: IPN

Asociația Promo-LEX nu va prezenta duminică încălcările depistate în cadrul scrutinului parlamentar, așa cum a făcut-o în alegerile precedente, întrucât Comisia Electorală Centrală (CEC) a emis un regulament prin care interzice observatorilor să facă declarații publice în timpul votării. Totuși, Asociația va publica, după închiderea secțiilor de votare, trei rapoarte privind desfășurarea scrutinului.

„Promo-LEX nu va prezenta încălcările constatate, întrucât avem o măsură restrictivă, care din punctul nostru de vedere este absurdă. Într-un regulament CEC menționează că observatorii sunt obligați să se abțină să facă orice fel de comentarii în public, în prezența mass-media sau în prezența altor persoane interesate despre observările care le-au efectuat”, a anunțat directorul de programe Promo-LEX, Pavel Postică.

Amintind de criticile aduce de membrii CEC la începutul campaniei electorale, Postică spune că Asociația a decis să nu organizeze conferințe de presă publice, așa cum tradițional erau organizate, dar își va continua activitate, astfel după închiderea secțiilor de votare, ora 21:00, pe pagina oficială a Asociației vor fi publicate trei rapoarte despre procesul electoral.

„Vom continua activitatea noastră și vom face acele rapoarte și le vom trimite organelor, care după caz vor decide să intervină pentru a soluționa anumite cazuri identificate de noi. Nu vom face declarații publice pentru a nu fi învinuiți că am încălcat prevederile acestui regulament. Dar, după ora 21:00 vom publica toate cele 3 rapoarte intermediare eliberate în ziua alegerilor. Astfel publicul va avea ocazia să facă cunoștință cu constatările din ziua alegerilor”, a mai declarat directorul de programe Promo-LEX, Pavel Postică.

De menționat că, în cadrul scrutinelor precedent Asociația Promo-LEX prezenta constant încălcările identificate în ziua alegerilor. Agitația electorală, secții de votare deschise cu întârziere și buletine de vot pierdute, se numărau printre cele mai des întâlnite încălcări.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here