Sursă foto: socialistii.md

Socialiștii au fost extrem de laconici în prima reacție a lor după anunțarea rezultatelor parțiale ale alegerilor. Ei susțin că ar trebui să aibă un mandat în plus pe circumscripții și au mai spus că nu știu dacă vor contesta sau nu legitimitatea scrutinului din 24 februarie.

Ei au declarat că în circumscripția nr.4, din Râșcani, acolo unde CEC-ul îl dă învingător pe democratul Iurie Urzică, câștigător ar trebui să fie socialistul Vladimir Mizdenco, conform datelor lor. Deocamdată site-ul CEC nu a prezentat rezultate dintr-o secție de votare, dar la această oră diferența dintre cei doi este de peste 400 de voturi.

Amintim că, în acest moment, CEC creditează PSRM cu 33 de fotolii în viitorul Parlament, iar PD cu 32.
De asemenea, ei au mai anunțat că vor contesta rezultatele alegerilor în 6 circumscripții, unde rezultate au fost strânse. În două dintre acestea, din Chișinău, au câștigat candidați de la Blocul „ACUM”, iar în altele 4 de la PD.

De asemenea, președinta PSRM Zinaida Grecianîi a spus că „nu exclude posibilitatea să avem alegeri anticipate”.

Iar Ion Ceban a precizat că socialiștii vor decide dacă vor contesta sau nu legitimitatea alegerilor doar după ce vor vedea rezultatele finale.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here