(VIDEO) Trei moldoveni, bănuiți că falsificau acte, reținuți; Ce au găsit polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră au reținut trei tineri moldoveni, bănuiți de săvârșirea infracţiunii de confecţionare, deţinere, vânzare și folosire a documentelor oficiale false. Acțiunile acestora au fost monitorizate și cercetate pe parcursul a cinci luni de către oamenii legii.
„Conform informațiilor acumulate, pe parcursul anului 2018 un grup de persoane a creat o schemă criminală bine organizată, unde fiecare membru avea rolul său în scopul urmărit – de a obține un folos financiar sau material în urma organizării migrației ilegale a cetățenilor Republicii Moldova în spațiul Uniunii Europene. Astfel, sub pretextul angajării legale în câmpul muncii peste hotare, prin confecționarea și folosirea frauduloasă a blanchetelor cărților de identitate ale României, era organizată șederea ilegală a cetățenilor moldoveni în statele membre UE”, se arată într-un comunicat emis de Poliția de Frontieră.
În repercusiunea celor patru percheziții efectuate săptămâna precedentă în orașul Chișinău, au fost depistate și ridicate o mulțime de documente și obiecte folosite de către răufăcători la săvârșirea infracțiunii: cărţi de identitate româneşti cu semne de falsificare, paşapoarte biometrice și buletine de identitate ale cetățenilor din Republica Moldova, precum și copii ale acestora, materie primă pentru confecționarea fotografiilor, legitimaţiilor de serviciu „Poliţia de Frontieră” şi „Serviciul Vamal”, tehnică de calcul, telefoane mobile, cartele SIM, stickuri de memorie, bani în sumă de 1485 de dolari, 2600 de euro și 18.424 de lei.

Trei conaționali cu vârstele cuprinse între 27 și 34 ani au fost reținuți în flagrant. În prezent, pe numele acestora a fost aplicat de către instanța de judecată arestul preventiv pe un termen de 30 zile. Bărbații riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 1150 la 1350 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 5 la 7 ani, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.
Comentarii