Președintele de onoare al Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, consideră că cei din blocul ACUM ar trebui să participe la guvernare, alături de Partidul Democrat, întrucât rămânerea în opoziție ar însemna o îndepărtare de integrarea europeană și o întărire a lui Vladimir Plahotniuc.

Într-un text postat pe Facebook, Ghimpu susține că ACUM se află în postura în care s-a aflat și Partidul Liberal în 2016, de a rămâne în opoziție sau de a coaliza cu PD „pentru a păstra vectorul european”.

„Cred că multora, ca și mie, le-ar fi totuna în calitate de “ce” va activa blocul ACUM în Parlament: la guvernare sau în opoziție, dacă n-ar sta Rusia ca un uliu de pradă deasupra noastră, dacă n-ar fi pus în pericol Acordul de Asociere cu UE, dacă n-am avea angajamente asumate față de UE, iar neîndeplinirea lor la sigur va duce la pierderea circulației libere a cetățenilor noștri în țările Uniunii Europene. Iată de ce cred, că multă lume se întreabă, dacă e corectă sau nu decizia ACUM de a nu participa la actul guvernării. Face oare să riscăm cu Acordul RM – UE? Nu va considera cumva lumea, mai târziu, decizia voastră de a rămâne în opoziție ca pe un act de autoconservare, automat devenind părtași la menținerea și întărirea regimului Plahotniuc??? Doar rezultatele alegerilor din 24 februarie curent arată, că și în cazul alegerilor anticipate ACUM tot cu PD sau cu PSRM va trebui să se așeze la masa negocierilor; pentru că și unii, și alții, ați “lovit ca în popșoi” în cei cu care se putea face Alianță, egoist crezând fiecare dintre voi, că veți câștiga de unii singuri majoritatea voturilor. Dar, după cum cunoaștem deja metodele oligarhilor în lupta pentru putere, nu-i exclus ca Plahotniuc și “bancherul poporului” Șor, în cazul unor alegeri anticipate, să nu mai aibă nevoie de voturile ACUM, dacă ALEGERILE ANTICIPATE SE VOR DESFĂȘURA CONCOMITENT CU ALEGERILE LOCALE.
Să nu uităm, că PDM are aproape 700 de primari, plus o prezență mai mare la vot, pentru că oamenii vor ieși să-și aleagă Primarul și consilierii localității lor. Iar când omul a ieșit din casă, e cu mult mai ușor să-l cumperi…”, a scris Ghimpu pe Facebook.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here